Gazul natural este elementul principal pe care ar trebui să se bazeze tranziția energetică, întrucât este un combustibil care poate fi utilizat imediat și cu efecte rapide în privința reducerii emisiilor de carbon, a declarat Ionuț Ciubotaru, Vicepreședinte Dezvoltarea Afacerii la OMV Petrom, în cadrul celei de-a noua ediții a Energy Strategy Summit, organizate de Energynomics.
”O tranziție care să utilizeze gazul probabil că va avea mai multe șanse de succes. Tranziția de la situația actuală către net zero este o activitate foarte costisitoare și este nevoie de investiții foarte mari care să asigure introducerea noilor tehnologii și a noilor fluide energetice. Ori, dacă ne gândim că putem sări direct la net zero, e destul de complicat și probabil că sumele necesare va reprezenta cel mai mare obstacol în implementarea tranziției energetice”, a spus Ciubotaru.
Un prim argument în favoarea acestei afirmații este că folosirea gazului în industria energetică diminuează imediat emisiile de carbon folosind tehnologiile existente deja. În al doilea rând, pentru atingerea obiectivului de neutralitate energetică, este nevoie ca industria și consumatorii să își modifice tehnologiile, iar acest lucru este extrem de greu de realizat în acest moment din cauză că pe piață nu există deocamdată tehnologii mature care să folosească alt tip de combustibil în afara gazului natural, situație valabilă atât în zona de producerea e hidrogenului, cât și a energiei electrice.
Astfel, gazul natural poate asigura folosirea tehnologiilor existente cel puțin pentru o vreme, dând astfel timp apariției unora noi. Totodată, infrastructura de gaz natural existentă este un alt argument care stă la baza folosirii gazului ca element de tranziție.
În plus, gazul poate potența dezvoltarea economiei hidrogenului în atât în zona de generare, cât și în cea de transport, iar astfel de teste sunt în derulare în România și în alte țări. Nu în ultimul rând, know-how-ul din industria de gaz poate fi utilizat și în zona de stocare și captarea carbonului.
Energy Strategy Summit 2023 a fost organizat de Energynomics cu sprijinul ABB, ASTRASUN Solar, BCR, CEZ Romania, Eaton Electric, Electrica Furnizare, Electro Service RB, Elektra Renewable Support, EnergoBit, Enevo Group, E.ON, Finder, Huawei, MET România Energy, OMV Petrom, OX2 România, Phoenix Contact, Photomate, ProCredit Bank, REI Grup, Renomia Gallagher, Romgaz, Schneider Electric, Signify, Transelectrica, Taw Energy, Volt, WIKA, Wiren, Alexandrion Group, Aqua Carpatica, Klarmedia și Mobexpert.