Dublarea ponderii energiei regenerabile în mixul energetic mondial până în 2030 ar aduce economiei globale economii cuprinse între 1,2 și 4,2 trilioane de dolari anual la un cost de 290 de miliarde de dolari pe an, susține Agenția Internațională pentru Energie Regenerabilă (IRENA).
Cele mai mari economii ar putea proveni din zona diminuării poluării aerului, economii cuprinse între 1 și 3,2 trilioane de dolari anual. În plus, va avea și avantajul angajării a peste 24 de milioane de persoane. Atingerea țintelor internaționale de climă și mediu ar putea deveni o realitate dacă ponderea ar crește la minimum 36%.
Anul trecut, investițiile în active de producție pe bază de surse regenerabile au atins un maximum istoric, 280 de miliarde de dolari, dovedind că prețurile mici pentru petrol nu reprezintă o motivație pentru stagnarea extinderii acestui sector. Pentru moment, sursele regenerabile de energie stau la baza a 23% din electricitatea produsă la nivel global, cu o creștere de 0,17% anual. IRENA susține că această creștere ar trebui să crească la 1%/an.
“Atingerea unei dublări a ponderii energiilor regenerabile nu este doar un obiectiv fezabil este și mai ieftin. Aceasta ar crea mai multe locuri de muncă, ar salva milioane de vieți ca urmare a reducerii poluării aerului și ne-ar pune pe o traiectorie de limitare a creșterii temperaturilor globale la două grade, cum s-a convenit la Paris”, a declarat directorul general al IRENA, Adnan Amin.
Separat, Agenția Europeană de Mediu (AEM) a anunțat că ponderea energiilor regenerabile în mixul energetic al Uniunii Europene a crescut până la 15,2% în 2014 de la 15% în 2013, potrivit datelor preliminare pentru 2014, ultimul an pentru care sunt disponibile astfel de date, scrie Agerpres.