Acasă » Interes general » Isărescu: România a ales calea de mijloc în ceea ce priveşte adoptarea euro

Isărescu: România a ales calea de mijloc în ceea ce priveşte adoptarea euro

7 octombrie 2019
Interes general
energynomics

România a ales calea de mijloc în ceea ce priveşte adoptarea monedei unice, considerând un nivel de convergenţă reală de 70 – 75% ca fiind critic înainte de adoptare, în condiţiile în care acum este de 61%, a declarat, vineri, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.

El a adăugat că şocurile ar fi destul de mari dacă România ar adopta acum moneda euro, conform Agerpres.

„România a ales calea de mijloc în ceea ce priveşte adoptarea monedei unice, considerând un nivel de convergenţă reală de cel puţin 70 – 75% % ca fiind critic înainte de adoptare. Acum suntem la un nivel al convergenţei reale de 61%. La acest nivel am fi sever afectaţi de şocurile asimetrice şi astfel nu am putea să sincronizăm ciclurile de business cu celelalte economii europene din Zona Euro”, a afirmat Mugur Isărescu.

Guvernatorul BNR a precizat că în ceea ce priveşte criteriile de la Maastricht, din 2015 şi până în noiembrie 2017, România a îndeplinit toate criteriile de convergenţă, dar nu a participat în mecanismele ratelor de schimb. Faptul că în acest moment ratele de dobândă pe termen lung şi inflaţia nu mai sunt în conformitate cu cele stabilite arată că ar trebui să ne îndreptăm spre o convergenţă nominală de durată, nu accidentală sau temporară, susţine Isărescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *