###author###
Nu se întâmplă des ca un stat să întâlnească mixul potrivit de conjuncturi interne şi externe de care să facă uz pentru a-şi asigura decolarea economică. Tocmai raritatea acestor momente impune o gândire clară, o voinţă politică şi un consens general între toţi actorii sociali pentru ca oportunitatea să fie folosită. Domeniul energetic face parte din pleiada de activităţi strategice ale unui stat care conduc la această decolare economică.
În prezent, România trece prin mari transformări şi dezbateri ale modului cum își gestionează întregul spectru al afacerilor sale energetice. Prin urmare ne-am adresat Consilierului Prezidențial pentru Afaceri Strategice Iulian Chifu cu privire la provocările din sistemul energetic românesc legate de strategii, obiective, măsuri necesare pentru îmbunătăţirea lui şi multe altele. Nu a fost uitat nici subiectul privatizării CFR Marfă din perspectiva importanţei pentru apărarea ţării a celui mai important operator privat de transport feroviar de marfă primară pentru obţinerea energiei.

Care sunt imperativele strategice la care ar trebui să răspundă o viitoare Strategie Energetică Națională?

În primul rând România are angajamente luate la nivel european, respectiv Strategia Europeană 20-20-20 prin care se angajează ca un procent de minimum 20% din energie să fie produsă din energie verde. Apoi e vorba despre termenele de liberalizare a pieţei de energie. În fine comandamentele „naţionale” vizează crearea unei pieţe competitive a energiei. Obiectivul de securitate energetică al României este acela de a avea energie suficientă pentru consumul domestic şi industrial şi pentru dezvoltare, şi acest lucru la preţul pe care să ni le putem permite, respectiv la preţuri competitive, care să păstreze produsele realizate la preţuri cu care să putem să ne menţinem pieţele de desfacere.
Aceste deziderate presupun foarte multe investiţii, pe care România singură nu şi le poate permite. Dacă în zona energiei electrice lucrurile stau relativ mai bine – mai puţin criteriile de mediu pentru foarte multe termocentrale municipale care ar trebui schimbate – marea problemă este aprovizionarea cu produsele ce vin pe conducte, deci sunt legate de surse şi rute prestabilite, cu contracte pe termene lungi nu întotdeauna favorabile şi în orice caz neadaptate pieţii. Aici soluţia este identificarea de rute şi surse alternative de gaz, în special, ştiut fiind că piaţa gazului nu este una „spot”, nu e bursă directă ci există dependenţele de conductele existente, care înseamnă investiţii masive. Gazul de şist şi gazul din zona economică exclusivă din Marea Neagră sunt soluţiile directe, însă ele se petrec după un timp îndelungat – 3-5 ani. Nabucco a fost un proiect relevant, rămâne pe termen lung, dar acest termen excede perioada celor 3-5 ani când vor deveni funcţionale şi avem petrol şi gaze de şist din Marea Neagră. AGRI rămâne un proiect fezabil, extrem de interesant dacă pleacă la drum într-un timp relativ repede.

AGRI rămâne un proiect fezabil, extrem de interesant dacă pleacă la drum suficient de repede.

Alte elemente ce se înscriu în securitatea energetică sunt cele de transfer de tehnologie – gaz de şist, forare la adâncime sunt asemenea soluţii, dar şi exploatarea puţurilor vechi, cu tehnologii moderne de recuperare a cantităţii complete de resurse – dar şi eficientizarea consumului de energie – reducerea cantităţii consumate pe mia de euro producţie, eficienţă energetică la consumul casnic şi industrial, tehnologii care salvează energia inclusă în produs, izolări ale locuinţelor.
În fine, interconectarea cu ţările din jur poate permite integrarea deplină a României în piaţa europeană, cu aducerea în ţară a cantităţilor de energie cele mai competitive de oriunde din lume. Distanţele şi transportul de produse energetice joacă încă un rol important.
România este unul dintre cei mai importanţi producători de energie eoliană, iar la nivelul potenţialului, una dintre ţările cele mai importante şi atractive pentru investiţii în energie – eoliană, solară, biomasă, gaz de şist, petrol, gaze, etc.

Ce spun evaluările Administrației Prezidențiale despre situația actuală a Sistemului Energetic Național?

Administraţia Prezidenţială nu are instrumentele pentru a face independent o asemenea evaluare, ea se face pe datele primite de la nivel guvernamental, de la nivelul autorităţilor responsabile. Există probleme de piaţă legate de marii consumatori şi accesul preferenţial la energia mai ieftină, dar şi probleme de absenţă a campionilor energetici naţionali, producători de energie electrică, care să poată intra în competiţie şi să producă energia dintr-un mix energetic. Mai există şi probleme de ajustare convenabilă a costurilor companiilor producătoare, a contractelor preferenţiale, etc. Toate sunt în atenţia Executivului, dar şi a Consiliului Concurenţei, autorităţilor specializate, dar şi a Parchetelor, când este cazul.

Ce direcții principale de dezvoltare și integrare regională ar trebui să fie trasate pentru ca piața internă de energie să devină una competitivă și parte a pieței europene?

Direcţiile sunt evocate mai sus. România nu are voie să ajungă în situaţia de a deversa lacuri de acumulare pentru că nu are ce face cu energia hidroelectrică, cea mai ieftină. România trebuie să-şi realizeze interconectări de mare putere şi să aibă posibilitatea de a exporta şi importa energie în cantităţi suficiente atât electrică cât şi petrol şi gaze. Atunci când va identifica pieţe convenabile şi va avea capacitatea de export suficientă, va putea valorifica toate resursele şi va putea atrage investiţii pentru a completa producţia de energie.