Anul 2013 a adus trei clarificări esențiale pentru industria energetică, consideră Iulian Iancu, președintele Comitetului Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR-CME). În deschiderea Adunării Generale a membrilor CNR-CME, Iulian Iancu a constatat că prima lecție se referă la evoluția prețurilor; chiar în condițiile în care prețurile la producător s-au aplatizat sau au crescut marginal, consumatorul a ajuns să plătească prețuri în creștere. Așteptările de scădere a prețurilor sunt nerealiste, iar eforturile în această direcție au mari șanse de a se irosi în van.
În al doilea rând, doctrina peak oil a suferit o lovitură categorică, în urma evoluțiilor spectaculoase din Statele Unite ale Americii, care au consemnat un avans cu totul neașteptat în producția de hidrocarburi. Revoluția gazelor de șist prezintă toate premisele să continue, iar temerile legate de un declin brusc li inevitabil al rezervelor de hidrocarburi s-au atenuat puternic.
În fine, marea majoritate a actorilor implicați în industria energetică (în industrie, în general) și în planificare strategică acceptă că emisiile de dioxid de carbon (CO2) reprezintă factorul principal de influență asupra condițiilor climaterice la nivel global. În opinia lui Iulian Iancu, această constatare, alături de bilanțul nesatisfăcător al strategiilor europene 20-20-20, au impus o modificare drastică de perspectivă.
Atenție la competitivitate!
Mai exact, în loc de trei ținte asumate simultan – cu un cost estimat de 4.000 de miliarde de euro – UE se va concentra în viitorul imediat pe atingerea unui singur obiectiv major: reducerea emisiilor de CO2 cu 40% până în 2030. O nouă țintă de atins prin două tipuri de mijloace: 1. creșterea ponderii regenerabilelor în producție și 2. prin întărirea eficienței energetice.
De această dată, politicile naționale vor avea libertatea de a proteja cât mai mult competitivitatea economică. Unul dinter indicatorii invocați de Iulian Iancu este ponderea industriei în produsul intern brut european, care a scăzut la circa 15%, față de 20%, nivel considerat optim. Cele mai afectate de creșterea prețurilor la energie sunt tocmai industrii de vârf în Europa – precum sticlărie sau plastice – care migrează către Statele Unite pentru a beneficia de costurile mai mici la materie primă.
Direcțiile cheie invocate la nivel european sunt acum:
1. The „Brilliant Machines”: tehnologii și echipamente de mare eficiență
2. Descentralizarea producției de energie
3. Creșterea investițiilor în infrastructură, pentru a permite un mai lensicios acces la capcitățile de producție, o mai mare lichiditate a piețelor de energie și reducerea prețurilor.
Strategia mai întârzie, apar idei noi
Pentru România, una dintre priorități o constituie realizarea în următoarele luni a Planului Național pentru Eficiență Energetică, în lipsa căruia România riscă declanșarea une proceduri de infringement. Dificultatea majoră vine din faptul că autoritățile nu au realizat încă Strategia Energetică Națională. Motivul invocat de președintele Comitetului Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei, totodată deputat PSD și președinte al Comisiei pentru Industrii și Servicii din Camera Deputaților, este lipsa de personal calificat la nivelul instituțiilor publice. Lipsa de dotări și subfinanțarea cronică, inclusiv la nivel salarial face ca Departamentul pentru Energie din cadrul Ministerului Economiei să nu poată realiza acest document. Soluția avansată de Iulian Iancu este acceptarea unui parteneriat cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), prin care să fie finanțate mai multe organisme capabile să realizeze Strategia.
Iulian Iancu s-a mai referit la câteva inițiative dintre cele mai interesante.
REPARTIZAREA COSTURILOR. În următoarele zile va fi discutat un proiect legislativ care să reglementeze repartizarea costurilor electricitate, respectiv energie termică pentru sectorul de co-generare.
DOUĂ NOI AUTORITĂȚI ÎN ENERGIE. Este nevoie, potrivit lui Iulian Iancu, de două noi autorități de reglementare, după modelul Agenției Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Prima – Autoritatea Națională pentru Eficiență Energetică – ar prelua o parte din atribuțiile ANRE, iar a doua – Autoritatea Națională pentru Resurse Minerale – ar dubla (sau ar înlocui) actuala Agenție Națională pentru Resurse Minerale (ANRM). De altfel, Iulian Iancu a criticat dur prestația ANRM, invocând „deprofesionalizarea” și lipsa de dotări ca explicații pentru lipsa de performanță acuzată.
Medalie pentru energynomics.ro
Adunarea Generală a membrilor CNR-CME a acordat titlul de membru onorific pentru 12 personalități care s-au remarcat prin activitatea lor profesională, în țară și în străinătate. Printre acestea, Carmencita Constantin (ISPE), Drgoș Gabor (AFEN), Daniela Scripcariu (Tractebel Engineering), Rodin Traicu (deputat), Vlad Ulmanu (rector onorific UPG Ploiești).
Au primit Medalia CNR-CME și 35 de personalități care s-au remarcat prin sprijinul deosebit acordat creșterii prestigiului Comitetului Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei. Redactorul șef energynomics.ro, Gabriel Avăcăriței, a primit distincția care confirmă relația privilegiată de parteneriat pe care Wing Media Energy Consulting a construit-o cu CNR-CME, una dintre cele mai reputate și mai dinamice organizații din industria energetică din România.
EU there is no base plan to lower CO2e. Wind and solar in UNFCCC carbon accounting terms are a source CO2 in their short life. Coal, a cornerstone of most economies and, are de-facto volcanoes. Emissions via Sun’s radiation become life essential nitrogen part of the CO2e cycle. Emissions accumulated over 300yrs of European land clearing back to deserts. The CO2e emissions continue today. The real cost of pollution and not spoken of is, 3 billion folk born and live in poverty and USAID et al daily dependent. How can CO2 be lowered even for a day globally? How? A simple low cost lower CO2e plan with compounding returns for 100+ years. (Replicate Nature!) Well planned, based upon serious prove applied science is; simply use the CO2 return it to the 2-4% of vegetation that are CO2e dependent. These plants digest CO2e planted in those anthropogenic deserts the root manure become soil soil-carbon and essential elements for soil plants and microbes. By 2020 with a combine world agencies working as a unit can reverse deserts poverty CO2e build up and global debt. As Farmers in manmade deserts produce food and income a bottom up recovery! Its al been done see proven plan http://robertvincin2020.wix.com/soil