Acasă » Regenerabile » JinkoSolar livrează 1,1 mil. de module unuia din cele mai mari parcuri solare din Germania și Europa

JinkoSolar livrează 1,1 mil. de module unuia din cele mai mari parcuri solare din Germania și Europa

16 mai 2024
Regenerabile
energynomics

JinkoSolar, unul dintre cei mai mari producători de module solare din lume, a anunțat că a livrat peste 1,1 milioane de module Tiger Neo unei centrale solare din Lobstädt, Germania – Parcul Solar Witznitz – care cumulează o capacitate totală de 650 MW.

Grupul german de asigurări Signal Iduna, prin subsidiara Hansainvest Real Assets, este principalul investitor în acest proiect, cumulând 605 MW. Totodată, compania a semnat un contract bilateral (PPA) de achiziție de energie pe 15 ani cu Shell Energy Europe. Construită anul trecut de Move On Energy, centrala va fi operată în sistem de management externalizat.

Proiectul este de așteptat să livreze 0,6 TWh de energie electrică anual. Proiectul Witznitz Solar Park este în prezent cel mai mare proiect fotovoltaic din Germania și unul dintre cele mai mari din Europa.

„Extinderea rapidă a producției de energie verde în Germania și Europa reprezintă singura modalitate de a crește în mod durabil furnizarea de energie electrică și de a reduce emisiile de carbon. De aceea, JinkoSolar este mândru să livreze peste 1,1 milioane de module TOPCon Tiger Neo acestui proiect de referință. Parcul solar Witznitz a devenit deja un punct de referință pentru energia regenerabilă, fiind unul dintre cele mai mari proiecte construite vreodată în Germania și Europa folosind module TOPCon”, a declarat Frank Niendorf, director general JinkoSolar Europe.

„Suntem foarte încântați că am găsit un partener și furnizor de încredere în JinkoSolar, un partener competent pentru proiectul nostru major”, au declarat Steffen Montag, director general al Move On Energy și Wolfgang Pielmaier, director tehnic al Move On Energy.

Parcul energetic Witznitz a avut unul dintre cele mai mari șantiere din Saxonia în 2023. „Îndeplinirea cerințelor tehnice înalte, împreună cu livrarea fără probleme și la timp de pe șantier confirmă alegerea Jinko Solar ca partener exclusiv în furnizarea de module”, adaugă oficialii Move On Energy.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *