Preşedintele american nou-ales Joe Biden intenţionează să anuleze proiectul controversatului oleoduct Keystone XL dintre Canada şi Statele Unite printr-un decret prezidenţial dat chiar din ziua învestirii sale, pe 20 ianuarie, au afirmat posturile canadiene de televiziune CBC şi CTV, conform Agerpres.
Cele două canale au făcut referire la mai multe note informative trimise de echipa de tranziţie a lui Joe Biden unor jucători din domeniul industrial, indicând că anularea permiselor acordate oleoductului va face parte dintre măsurile pe care noul preşedinte american le va anunţa în ziua instalării în funcţie.
Proiectul grupului canadian TC Energy, în valoare de circa 8 miliarde de dolari americani (6,6 miliarde de euro), ar fi permis transportul a peste 800.000 de barili de petrol pe zi, pe o distanţă mai mare de 2.000 de kilometri, între provincia canadiană Alberta şi rafinăriile americane din Golful Mexic.
Lansat în 2008, proiectul oleoductului a fost blocat de fostul preşedinte Barack Obama, apoi autorizat de succesorul lui, Donald Trump. El este criticat de ecologişti din cauza impactului asupra emisiilor de gaze de efect de seră.