Când auziți cuvântul „factură de utilități”, cel mai probabil vă gândiți la electricitate și gaze naturale. Mai există însă o a treia categorie de utilități – misterioasă și lipsită de transparență, ca o pădure într-o dimineață cu ceață: termoficarea. Factorii de decizie folosesc trucuri magice pentru a transforma această industrie într-un sistem bazat pe reguli de piață. În loc de bine-cunoscutul „abracadabra”, reglementatorii folosesc cuvinte precum „taxă de cogenerare”, „instituție cu regim special”, fără să obține cine știe ce reușite: termoficarea este scumpă, dar nu poate fi înlocuită. Acest articol scurt va argumenta că, nu magie ne trebuie, ci imaginație pentru a găsi locul potrivit pe care termoficarea să îl ocupe în mixtul energetic.

Încălzirea centralizată a dat dintotdeauna dureri de cap factorilor de decizie încă de la căderea socialismului. Nu poate fi oprită (termoficarea are în jur de un milion de utilizatori casnici în România, aproximativ 650.000 în Ungaria), dar raportat la clienți, este cea mai scumpă utilitate. Sistemul românesc este mai centralizat: sunt doar cincizeci de localități conectate la termoficare, în timp ce în Ungaria acest număr se apropie de o sută. Aproximativ 80% din toți clienții de termoficare sunt casnici în România și 90% în Ungaria. Asta înseamnă că termoficarea se referă mai ales la clienții casnici care locuiesc în blocuri nemodernizate. Pentru politicieni, clienții serviciilor de termoficare sunt potențiali alegători – ca urmare, prețul serviciilor de termoficare este un compromis politic atât în ​​România, cât și în Ungaria. Prețul final al termoficării nu a fost actualizat în Ungaria din 2014. Când unui client mediu i se facturează 100 de forinți în Ungaria, bugetul central adaugă la aceasta încă 89 de forinți. Altfel, sistemul de termoficare ar intra în faliment. Nu e nevoie de multe cunoștințe economice pentru a înțelege că această forma de finanțare a termoficării este prea complicată: finanțarea încrucișată este costisitoare din punct de vedere social.

Cine acoperă totuși costurile suplimentare care NU sunt percepute clienților? În Ungaria, ultima reformă a sectorului termoficare a avut loc în 2011. Atunci au fost introduși doi noi termeni magici: Fondul de termoficare și Taxa pentru reformarea industriei de cogenerare. Acești termeni fanteziști acoperă o idee foarte simplă: utilizatorii de electricitate industrială (repet: electricitate) plătesc o taxă ascunsă (Taxa de pentru reformarea industriei de cogenerare) către MAVIR, compania maghiară de sistem. Acesta constituie așa-numitul Fond de termoficare care plătește subvenții companiilor de termoficare. Aranjamentul a funcționat bine până în 2018: de îndată ce prețurile la energie au început să crească, marii utilizatori industriali și-au redus consumul. Acesta a fost momentul în care sistemul maghiar de subvenții încrucișate pentru termoficare a eșuat. Partea de venituri s-a dovedit a fi limitată (cu cât industria electrică a fost folosită mai puțin, cu atât mai puțini bani s-au îndreptat către Fondul de termoficare), în timp ce partea de cheltuieli pare a fi nelimitată. Așa cum am văzut în august anul trecut, teoretic, prețurile la gaze ar putea crește până la orice nivel. Începând cu 2018, în fiecare an, Fondul de termoficare din Ungaria închide sezonul de încălzire cu un sold negativ. Apoi, guvernul trimite miliarde de la bugetul național către Fondul de termoficare: inițial, această plată încrucișată era de aproximativ 40 de miliarde de forinți pe an (aproximativ 100 de milioane de euro). Anul trecut, costul total al subvenționării termoficării a urcat abrupt la niveluri nerezonabile. Guvernul ungar a adoptat decrete speciale pentru a pompa bani suplimentari către Fondul de termoficare (ultima dată, la 20 februarie 2023, s-au plătit 115 miliarde de forinți), plus că MAVIR a făcut plăți în avans către societățile de termoficare la sfârșitul lunii decembrie 2022. Pe scurt, sistemul maghiar de finanțare a încălzirii centralizate prin intermediul unei taxe ascunse percepute utilizatorilor industriali de energie electrică e pe cale să eșueze.

Cât de diferit este sistemul din România? Aici ideea principală este că producătorii de gaze vând gaze companiilor care produc căldură pentru sistemele centralizate la prețuri reduse artificial. Producătorii de termoficare vând două bunuri: electricitate, prin Opcom și căldură. Din vânzările de energie electrică, producătorii de termoficare realizează profit suplimentar, iar acești bani sunt folosiți pentru a finanța încrucișat pierderile potențiale din vânzările de căldură către clienții finali. În plus, autoritățile locale beneficiază de așa-numiți „factori de suportabilitate” pentru a adapta tariful pentru căldură aprobat de ANRE la condițiile locale. Pe scurt, sistemul de termoficare din România pare a fi dublu subvenționat – mai întâi la intrare, la nivelul combustibilului, (gaze livrate la costuri sub cele de piață), după care clienții finali beneficiază de o reducere la nivelul tarifelor (potrivit cu gradul de suportabilitate).

Dar de ce este atât de scumpă termoficarea? În Ungaria, motivul este foarte simplu: 70% din toată căldura este generată din gaze naturale. Spre deosebire de România, nu există o producție relevantă de gaze în Ungaria – acestea sunt importate la prețuri legate de TTF și plătite în euro, în timp ce forintul maghiar este tot mai slab. În România, cel mai important factor care duce la creșterea costului încălzirii centralizate este reprezentat de pierderile din rețea. Conform raportului ANRE 2022, aproximativ 34% din totalul termoficării achiziționate/produse „dispare” sub formă de pierderi de sistem. Nivelul este exorbitant, iar obiectivul numărul unu pentru factorii de decizie din România ar trebui să fie să afle ce se întâmplă cu adevărat cu pierderile de rețea.

Pe lângă costul combustibilului și pierderi, ar trebui menționat un element de finanțare suplimentar în cazul Ungariei. De regulă, companiile maghiare de distribuție a căldurii sunt deținute de municipalitate, dar acest lucru NU se regăsește în sectorul de producere a energiei termice. Aici apar investitori privați internaționali și interni, plus statul maghiar prin MVM (jucător minoritar). Începând din 2017, companiile de distribuție centralizată de căldură efectuează plăți fixe și variabile către producătorii de termoficare. E interesant că, în Ungaria, aproximativ 70% din toate plățile fixe merg către un singur investitor internațional (același investitor este jucător minoritar în România). Fondul maghiar de termoficare se referă de fapt la finanțarea acestui singur producător de termoficare. Pentru acei cititori care caută scandalul, se pare că un membru al familiei unui deputat maghiar este investitor minoritar în această companie de termoficare. Distribuitorii de căldură deținuți de municipalități primesc plăți fixe de la Fondul de termoficare, dar 70% din aceste plăți sunt transferate acelui investitor internațional unic din Ungaria. Pare a fi un ajutor de stat bine ascuns pe care UE nu l-a descoperit încă.

În fine, ar trebui  să ne referim și la modalități de reducere a consumului de agent termic. După cum s-a menționat mai sus, 80% (România) și 90% (Ungaria) din total este vândut clienților casnici. Până când clienții casnici nu vor fi contorizați și blocurile lor izolate corespunzător, nu există nicio șansă de a reduce consumul de termoficare. E nevoie de multă educație: caloriferele fără contorizare sunt de obicei asociate cu ferestre deschise, chiar și  în timpul crizei energetice actuale. Acest lucru trebuie să înceteze. Facturarea pentru serviciile de termoficare ar trebui să se facă în baza consumului contorizat, și nu legat de numărul de metri pătrați ale apartamentelor. După cum am menționat într-un articol anterior, consumul de energie electrică și gaze din Ungaria s-a schimbat, odată ce guvernul a introdus „Rezsicsokkentes v 2.1” (programul de reducere a facturilor de utilități) vara trecută. La fel s-ar întâmpla și în sectorul termoficare, dacă clienții casnici ar fi facturați pe baza consumului real.

Pentru a rezuma, termoficarea este o moștenire tipică a socialismului prost gestionat, dar este dificil (dacă nu imposibil) să o înlocuiești cu altceva. Prin urmare, trebuie să găsim o modalitate de a adapta termoficarea la epoca modernă. În Ungaria, provocarea numărul unu este înlocuirea gazelor naturale cu biomasă sau energie geotermală; în România, readucerea pierderilor la un nivel rezonabil. Facturile de termoficare se vor baza pe consumul real (măsurat), pe măsură ce condițiile tehnice sunt îndeplinite (bloc izolat, contoare instalate). Sezonul de încălzire se încheie curând; totuși munca abia stă să înceapă.

Foto: Sigmund on Unsplash

* Articolul a apărut inițial în publicația online www.vg.hu

Despre autor Jozsef Balogh este senior business developer la Axpo Solutions, Elveția, concentrându-se pe oportunitățile din Europa Centrală și Ucraina în domeniul energiei electrice, al gazelor și al CO2.  A activat în industria energetică din Europa Centrală în diferite roluri începând din 1992.  A fost activ în special în Ucraina și Ungaria.