JT Grup Oil S.A., companie ce activează pe piața distribuției de carburanți și dezvoltatorul celui mai nou terminal privat de produse petroliere din România în portul Constanța va pune la dispoziția publicului spre subscriere, printr-o Ofertă Publică Inițială (IPO), un număr de 10.000.000 acțiuni noi emise, cu o valoare nominală de 1 leu, ca urmare a hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor de majorare a capitalului social al societății.
Compania a obținut deja de la Bursa de Valori București Acordul de principiu pentru listare în cadrul Sietemului Multilateral de Tranzacționare – piața AeRo, operat de BVB, secțiunea standard și a întreprins demersurile în vederea aprobării de către ASF a Prospectului de ofertă publică.
Oferta se adresează atât investitorilor de retail, cât și celor instituționali.
”Această ofertă publică inițială și, ulterior, listarea pe piața AeRO a Bursei de Valori București reprezintă pașii firești pe care JT Grup Oil îi parcurge în această fază de dezvoltare. Am început acest business în 2001 și de atunci am fost într-o evoluție continuă, depășind provocările care au tot apărut de-a lungul anilor. Suntem acum într-un punct de referință atât pentru noi, cât și pentru România. În scurt timp vom finaliza o investiție strategică pentru noi și pentru regiune, cel mai nou și modern terminal privat de produse petroliere din România, iar business-ul va crește exponențial potrivit tuturor prognozelor pe care le avem. Concomitent cu acest proiect, ne creștem liniile de activitate curente și dezvoltăm altele noi. Deschiderea noastră către investitori vine, astfel, în mod natural în acest moment de dezvoltare strategică a companiei. Oferta publică inițială și listarea pe piață reprezintă o invitație pe care o adresăm investitorilor de ne fi alături în această nouă etapă de creștere a JT Grup Oil și, în acest moment, pot să le fac și o promisiune: veți avea doar de câștigat alături de noi”, a declarat Jean Paul Tucan, acționarul majoritar al JT Grup Oil.
Finanțarea ce va fi atrasă prin oferta publică inițială va fi utilizată de companie pentru dezvoltarea și consolidarea liniilor de business, de la creșterea volumelor de combustibili tranzacționate pe piața locală până la deschiderea de stații de alimentare în centre comerciale, destinate persoanelor fizice, precum și finalizarea și operarea JT terminal.
”JT Grup Oil este o companie cu o istorie bogată și cu o reputație impecabilă în piață. Întotdeauna ne-am concentrat pe respectarea angajamentelor pe care le avem cu partenerii noștri comerciali, oricât de dificile ar fi fost condițiile din piață, iar acest lucru ne-a adus numai beneficii pe termen lung. Avem o echipă formată din profesioniști ai industriei, care ne sunt alături de foarte mult timp și care au demonstrat că pot gestiona cele mai complexe situații. Obiectivele de business, care includ lansarea de noi segmente de activitate și dezvoltarea celor existente, nu sunt doar foarte bine ancorate în realitatea economică, ci au provocat deja un interes real în piața regională și ne-au adus discuții valoroase despre posibile parteneriate strategice. Sunt, astfel, întrunite toate condițiile pentru ca acest proces de lansare a ofertei publice inițiale și de listare a companiei pe piața AeRo a Bursei de Valori București să aducă plus-valoare întregului sector economic, în timp ce alături de noi vor veni acționari care cred în potențialul mare de creștere pe care îl avem”, a explicat Bogdan Aldea, Președinte al Consiliului de Administrație și Director Comercial al JT Grup Oil S.A.
În anul fiscal 2023, JT Grup OIL SA avea 35 de salariați și a raportat o cifră de afaceri de 224,4 milioane de lei și un profit net de 5,7 milioane de lei.
Intermediarul ofertei publice inițiale este Interdealer Capital Invest, iar la data admiterii la tranzacționare în cadrul sistemului multilateral de tranzacționare operat de Bursa de Valori București, acțiunile vor fi tranzacționate sub simbolul „JTG”.