Acasă » Electricitate » Kalaşnikov intră pe piața mașinilor electrice

Kalaşnikov intră pe piața mașinilor electrice

26 august 2018
Electricitate
energynomics

Producătorul rus de arme Kalaşnikov a prezentat un nou automobil electric, inspirat de un model rar din anii 1970, afirmând că va rivaliza cu automobilele Tesla, fabricate de miliardarul Elon Musk, relatează publicaţia The Guardian.

Marca rusească, cunoscută cel mai bine pentru arma automată AK-47, a prezentat joi un prototip retro albastru, CV-1, la o expoziţie de armament din Moscova.

Designul a fost inspirat dintr-un model hatchback sovietic dezvoltat în anii 1970, numit ”Kombi”, potrivit unui comunicat publicat de Kalaşnikov pe site-ul propriu.

Holding-ul din care face parte – Kalaşnikov Concern – a anunţat că a dezvoltat elemente de ultimă generaţie pentru „supermaşina electrică”, între care un invertor „revoluţionar”.

Vehiculul are o autonomie de 217 de mile (350 kilometri) cu o singură încărcare.

”Această tehnologie ne va permite să intrăm în rândul producătorilor globali de automobile electrice, cum este Tesla, şi să concurăm cu ei”, a anunţat biroul de presă al Kalaşnikov, citat de RIA Novosti.

Kalaşnikov încearcă de mult să îşi extindă brandul, iar recent a lansat o gamă de îmbrăcăminte şi alte produse civile, de la umbrele, la huse pentru telefoanele mobile.

Implicarea în domeniul vehiculelor electrice a fost primită cu reacţii mixte de către ruşi, iar comentariile publicate pe pagina oficială de Facebook a companiei au variat de la etichete precum ”Cyberpunk”, la ”Izh-Zombie”.

”Tancurile voastre sunt extraordinare, dar ar fi fost mai bine să staţi departe de mașini”, a scris un utilizator.

La începutul acestei săptămâni, utilizatorii au ridiculizat noul robot biped al Kalaşnikov. Robotul de culoare aurie, numit ”Igorek” pe parcursul etapelor de producţie, a deveni imediat subiectul comentariilor pe reţelele de socializare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *