Grupul KMG International – Rompetrol aniversează 15 ani în cadrul companiei naționale de petrol și gaze din Kazahstan – KazMunayGas. Cu sprijinul unicului său acționar, Rompetrol și-a continuat dezvoltarea activităților de rafinare țiței, comerț cu materii prime și produse petroliere, dar și distribuția de carburanți în Europa și regiunea Mării Negre.
„Preluarea Rompetrol în 2007 a reprezentat un angajament ferm din partea KMG pentru România și regiunea Mării Negre, un parteneriat strategic pentru consolidarea sectorului energetic și extinderea prezenței în Europa, dar și un factor de stabilitate în asigurarea aprovizionării cu țiței și produse petroliere. În cei 15 ani, KMG a devenit, prin KMG International (Rompetrol), cel mai mare rafinor intern și cel mai important furnizor de carburanți pentru industria aeronautică, și-a consolidat poziția de unic producător de produse speciale (polimeri, bitum), având și o contribuție majoră în economia națională, prin investițiile realizate, locurile de muncă create, contribuțiile la bugetul de stat și exporturile în regiune”, declară Ilias Kuldzhanov, Group Chief Executive Officer al KMG International.
Anunțată la finele lunii august 2007, tranzacția prin care KazMunayGas a preluat 75% din Grupul Rompetrol a primit, pe 19 noiembrie 2007, aviz favorabil din partea Comisiei Europene. În iunie 2009, compania preia și diferența de 25%, devenind astfel unicul acționar al Grupului Rompetrol (în prezent, KMG International).
În cei 15 ani de prezență în România, KazMunayGas și KMG International și-au concentrat investițiile în modernizarea și creșterea capacităților de rafinare, menținerea și diversificarea produselor obținute, dezvoltarea și securizarea lanțurilor de aprovizionare cu materii prime și transfer a produselor petroliere, dar și în extinderea și alinierea benzinăriilor Rompetrol din regiune la noile tendințe și tehnologii.
Sectorul de rafinare din Europa a înregistrat, în perioada 2007 – 2022, o scădere semnificativă a numărului și a capacităților de prelucrare, atât pe fondul crizei financiare, a investițiilor necesare pentru retehnologizări și obligatorii pentru alinieri la noile norme de mediu, cât și a evoluției cererii de produse petroliere. Cererea în UE a consemnat o scădere de circa 10% în perioada 2009-2014 (în special, a cererii de păcură și benzină), o ușoară majorare în perioada 2015 – 2019 (în principal datorită creșterii cererii de motorină, benzină și kerosen), o scădere de 12% în 2020 – o consecință a pandemiei de COVID-19 și, ulterior, o creștere de 4,5% în 2021 (relaxare restricții COVID-19, reluare activități).
În aceste condiții, eforturile KMG International au vizat menținerea în funcțiune a unităților de producție din România (rafinăriile Petromidia Năvodari și Vega Ploiești), dar și dezvoltarea acestora – de la o capacitate nominală de 3,5 milioane tone de materii prime în 2007, la peste 5 milioane tone în prezent, de la producția de carburanți Euro 4, la exclusiv Euro 5, alinierea la standardele BAT (Best Available Technologies) și Industry 4.0 (cloud computing și analiză, inteligență artificială, învățarea automată în unitățile de producție și pe parcursul operațiunilor).
În prezent, rafinăria Petromidia Năvodari este cea mai mare unitate de profil din România și una dintre cele mai moderne și complexe din regiunea Mării Negre. Aceasta are un indice de complexitate Nelson de 11.4 și prelucrează țiței cu conținut ridicat de sulf, având cel mai mare randament de produse albe din regiune (85%) – pe locul 9 din cele 250 de rafinării din Europa și Africa (*Wood MacKenzie 2015).
Cu o capacitate de prelucrare de 350.000 tone de materie primă/an și o istorie de peste 117 ani, rafinăria Vega Ploiești și-a consolidat, pe plan intern, poziția de unic producător și furnizor de produse speciale, obținute exclusiv din materiale semifabricate, livrate de rafinăria Petromidia (hexan, solvenți ecologici, white spirit, combustibil lichid ușor, bitumuri de drumuri și speciale).
O altă direcție vizată de KMGI a fost repornirea și modernizarea unităților de petrochimie de pe platforma Midia Năvodari, Rompetrol Rafinare fiind, în prezent, singurul producător intern de polimeri.
Pozitionată strategic pe malul Mării Negre, rafinăria Petromidia a prelucrat, în perioada 2007 – primele 9 luni din 2022, o cantitate totală de peste 74,5 milioane de tone de materii prime, din care circa 65,3 milioane de tone de țiței. Necesarul de țiței a fost asigurat preponderent din Kazahstan – KEBCO (Kazakh Export Blend Crude Oil), prin intermediul conductelor Tengiz – Novorossiysk și Atyrau – Samara – Sheskharis/Novorossiysk. Petromidia are capabilitatea și flexibilitatea necesară pentru a procesa și alte tipuri de țiței, în funcție de rețetele de obținere a produselor petroliere și a randamentelor dorite.
Evoluția s-a reflectat și la nivelul economiei naționale, atât prin locurile de muncă – directe și indirecte (peste 15.000 de persoane), partenerii comerciali, cât și prin contribuțiile la bugetul de stat (peste 20 de miliarde USD în ultimii 15 ani). De asemenea, creșterea cantităților de produse petroliere obținute au susținut și balanța comercială a României, prin exporturi în valoare totală de circa 18,3 miliarde USD, atât către subsidiarele Grupului, dar și către alți parteneri tradiționali din regiune (Turcia, Serbia, Grecia, etc).
KMG International desfășoară ample activități de aprovizionare și comerț cu produse petroliere în regiunea Mării Negre, prin depozitele și benzinăriile Rompetrol din Republica Moldova, Georgia și Bulgaria. Prin investițiile realizate și continuitatea asigurării de produse, Rompetrol este cel mai mare furnizor de carburanți în Republica Moldova și Georgia, dar și unul dintre cei mai importanți din Bulgaria.
Consolidarea și dezvoltarea prezenței Rompetrol în România s-a reflectat și în extinderea punctelor de distribuție carburanți și a volumelor comercializate de Rompetrol Rafinare și Rompetrol Downstream – divizia de retail a Grupului în România. De exemplu, numărul punctelor s-a triplat în perioada septembrie 2007 – septembrie 2022, de la 376, la 1.235 de unități (stații proprii, stații partener, stații mobile: expres, baze interne).
În această perioadă, benzinăriile Rompetrol au înregistrat un trend ascedent, atât ca și număr de puncte distribuție carburanți, cât și din punct de vedere al designului și alinierii la noile tendințe tehnologice. Prin două campanii majore de rebranding (2013 și 2019), optimizarea modului de administrare și operare a acestora, implementarea de noi tehnologii (panouri solare, puncte de încărcare electrică, iluminare led, senzori, automatizări, echipamente pentru creșterea gradului de protejare a mediului, etc.), introducerea de noi produse, servicii și metode de plată, benzinăriile Rompetrol au devenit un standard de calitate pentru client și industria de profil.
La nivel regional, Grupul a pus accent în extinderea prezenței Rompetrol în zona de trading cu produse petroliere și retail – distribuția en-gros și en detail de carburanți auto, dar și extinderea serviciului Fill&Go, a implementării noului concept de stație, extinderea zonei de shop & gastro, comercializarea de carburanți Euro 5. Numărul stațiilor operate în Republica Moldova, Bulgaria și Georgia s-a majorat, de la 90, la circa 220 de unități, operațiunile fiind susținute de 7 depozite de carburanți.
„Ne asumăm cu responsabilitate rolul nostru în contextul actual, dar privim cu încredere spre viitor și ne dorim ca toate proiectele dezvoltate în ultimii 15 ani să contribuie la o dezvoltare sustenabilă a acestei industrii. Avem specialiști extrem de bine pregătiți, avem o platformă solidă de unități de producție și logistică, un acționar care ne este alături și ne sprijină inițiativele, iar viitorul pe care ni-l dorim este unul de care să beneficieze multe generații de acum înainte”, adaugă Ilias Kuldzhanov.
KMG International în parteneriat cu Statul Român, prin Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie, au pus, în 2018, bazele Fondului de Investiții în Energie Kazah-Român, menit să susțină dezvoltarea sectorului energetic local. Printre proiectele selectate, până în prezent, și în curs de implementare, se numără construcția unei centrale de cogenerare pe platforma Midia Năvodari, crearea unei rețele de distribuție carburanți, dar și alte proiecte vizând modernizarea și extinderea rafinăriei Petromidia. Valoarea acestora se ridică, în prezent, la circa 315 milioane de dolari.