Acasă » Petrol și Gaze » KMG vrea să cumpere uzina petrochimică Pancevo din Serbia

KMG vrea să cumpere uzina petrochimică Pancevo din Serbia

22 mai 2017
Consumatori
energynomics

KMG International, divizia înregistrată în Olanda a gigantului kazah de stat KazMunayGas și cel mai mare acționar al Rompetrol Rafinare, care deține platforma Petromidia, s-a înscris în cursa pentru achiziționarea combinatului petrochimic de la Pancevo din Serbia, potrivit presei sârbe.

Astfel, publicația Bilc relatează că Ministerul Economiei de la Belgrad a primit două scrisori de intenție pentru privatizarea combinatului de la Pancevo, procedură lansată la finalul lunii martie. Una dintre oferte a venit de la KMG International, cel mai mare acționar al Rompetrol Rafinare, cu peste 48% din acțiuni. Interesată de combinatul sârb Hip Petrohemija Pancevo este și o companie cehă, J&T IB and Capital Markets, conform profit.ro.

„Menționăm că scrisorile de intenție nu sunt oferte. Sunt potențiali cumpărători, dar nu au nicio obligație să participe la privatizare. Avem și confirmări verbale de la mai multe companii petrochimoce globale referitoare la interesul lor de a cumpăra una dintre cele trei companii”, spun surse citate de Bilc. Deadline-ul pentru trimiterea scrisorilor de intenție a fost data de 3 mai.

Hip Petrohemija Pancevo este cea mai mare unitate petrochimică din Serbia, statul deținând 55% din acțiunile combinatului, care își exportă o parte din producție și în România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *