Compania energetică KMG International (KMGI) vrea să deschidă mai multe benzinării în România și Bulgaria și este interesată de achiziții în Europa Centrală, odată ce problemele sale legale vor fi rezolvate, a afirmat Alexey Golovin, vicepreședinte senior al KMGI, într-un interviu acordat Reuters.
În 27 iulie, tranzacția dintre NC KazMunayGas (KMG) și China Energy Company Limited (CEFC) a primit aprobarea autorităților din România, iar participarea KMG și CEFC în noul joint-venture KMGI va fi de 49%, respectiv 51%.
KMGI este controlată de compania energetică de stat KazMunayGas din Kazahstan, dar principalele sale active sunt în România, unde are o participație majoritară în Rompetrol Rafinare, care deține rafinăriile Petromidia și Vega, precum și Rompetrol Petrochemicals.
În 2016, Petromidia, singura rafinărie din România situată pe malul Mării Negre, a fost pusă sub sechestru de autoritățile de la București, ca parte a investigației privind privatizarea inițială a Rompetrol, în 2000. KazMunayGaz a achiziționat compania în 2007.
Alexey Golovin a explicat că problemele legale fac dificilă pentru KMGI asigurarea finanțării, conform Agerpres.
„Suma totală a activelor puse sub sechestru este de un miliard de dolari, sumă pe care o percepem ca fiind excesivă. Aceasta nu afectează operațiunile noastre zilnice, dar nu o putem folosi pentru linii de finanțare, esențiale pentru orice companie”, a declarat Golovin.
CEFC China s-a angajat ca în următorii cinci ani să investească în KMGI trei miliarde de dolari, dar imboldul de a face investiții este redus înainte ca problemele legale să fie rezolvate.
Golovin a explicat că sechestrarea activelor va fi în vigoare cel puțin până la prima audiere la tribunal a cazului de privatizare a Rompetrol, o dată care nu a fost stabilită încă. Un tribunal din București a respins solicitarea KMGI de ridicare a sechestrului.
„Pentru a construi un plan de investiții credibil, am vrea să avem o decizie rapidă în această dispută legală de lungă durată. Timpul este esențial și aceste probleme de lungă durată, din anii ’90, nu ar trebui să afecteze activitatea companiei”, a declarat vicepreședintele senior al KMGI.
Acesta a avertizat că „o măsură în caz extrem” ar fi recurgerea la arbitraj internațional.
KMGI are proiecte de investiții în conducte, inclusiv construirea unei centrale de 70 MW pentru a îmbunătăți eficiența costurilor, și expansiunea greenfield a rețelei sale de benzinării.
Compania operează peste 1.000 de benzinării în România, Moldova, Georgia și Bulgaria, alături de 100 stații sub brandul Dyneff în Franța și Spania.
Golovin are ca obiectiv majorarea cotei de piață a benzinăriilor din România, de la 16% la 25%, și creșterea cotei de piață a benzinăriilor din Bulgaria la 15% în următorii trei ani. Nu sunt excluse achizițiile unor rețele de benzinării existente, a afirmat oficialul KMGI.
Pe termen mediu spre lung, KMGI vrea să se extindă în regiune, în țări precum Turcia, Ucraina, Serbia și în restul Balcanilor. Țintele de achiziție ar putea include benzinării, capacități de stocare și companii de distribuție.
Golovin a anunțat că nu există planuri de majorare a capacității de rafinare a Petromidia, deși studiile preliminare de fezabilitate au arătat că ar putea fi cu ușurință extinsă de la 5 milioane de tone/an în prezent la 8-10 milioane de tone/an.
„În privința capacității de procesare, piața de rafinare europeană este în general percepută ca fiind aprovizionată în exces. Dar în practică trebuie să analizezi regiunile particulare. Dacă în următorii trei ani vom vedea că avem o bază de active din punctul de vedere al distribuției suficient de mare astfel încât să putem vorbi de extinderea capacității Petromidia și să justificăm cererea, atunci ar avea sens”, a afirmat oficialul KMGI.
Acesta a adăugat că KMGI este în grafic pentru a-și tripla anul acesta profitul net, comparativ cu 2016. Rezultatul net anul trecut s-a situat la 14 milioane de dolari.