###author###
În România progresul reformelor a fost lent, în special în domeniul energetic și al transporturilor, susține Greg Konieczny, vicepreședinte executiv Templeton Emerging Markets Group și manager de portofoliu al Fondului Proprietatea. El susține necesitatea liberalizării prețului gazelor.
”România mai are încă un drum lung de parcurs. Progresul a fost lent și încă e nevoie de reforme structurale, în special în sectorul energiei și cel al transporturilor. Promisiunile referitoare la liberalizarea completă a prețurilor gazului și electricității, făcute instituțiilor financiare internaționale, trebuie respectate, deoarece ar aduce mai multe investiții și creștere în aceste sectoare,” spune Konieczny, citat de Investment Week (Marea Britanie).
În același timp, sistemul de guvernanță corporativă a fost ”uneori realizat doar pe jumătate”, se arată într-un comunicat.
”Eforturile susținute pentru reformarea întreprinderilor de stat rămâne un aspect cheie, împiedicând accelerarea creșterii economice. Deși un sistem nou, modern, de guvernanță corporativă a fost implementat pentru aceste companii, uneori măsurile au fost realizate doar pe jumătate. Există în continuare interferență politică în procesul de numire a managerilor, și se observă o lipsă a alinierii intereselor directorilor executivi ai companiilor cu cele ale acționarilor deoarece, în majoritatea cazurilor, aceștia încă nu sunt stimulați adecvat, iar criteriile de performanță încă nu sunt foarte bine alese”, a mai adăugat managerul FP.
”Taxele mari pentru a investi în piața de capital din România și reglementările excesive și imprevizibile continuă de asemenea să pună presiune asupra fluxurilor de investiții străine din cauza riscurilor asociate cu piața locală”, a mai spus Konieczny.