Laboratorul inteligent E.ON va fi prezent la festivalul de muzică Electric Castle. Laboratorul are zone de gaming, dar și zone în care se vor putea testa într-un mod inedit diverse soluții pentru confortul termic al casei sau alte produse și servicii ale companiei.
Deasemenea, cei care doresc vor putea produce şi consuma energie individual, în cerc restrâns sau cu prietenii sau vor putea să îşi încarce telefoanele în zona de relaxare, fără a pierde momente din festival.
E.ON va lansa o serie de jocuri și consursuri, cum ar fi un concurs de viteză cu biciclete statice, premiul fiind o bicicletă electrică personalizată. Nu va lipsi nici spaţiul creativ care va găzdui activităţi, discuţii, dezbateri şi stand up comedy. Sesiunile de discuţii vor fi axate pe o temă de mare actualitate privind modul în care revoluţia tehnologică influenţează dezvoltarea durabilă a diverselor sectoare economice.
Festivalul Electric Castle „electrified by E.ON” se va desfăşura în perioada 17-21 iulie la Castelul Bánffy de la Bonțida.