Diminuarea schemei de sprijin pentru energia regenerabilă alungă o parte din investitorii din sectorul fotovoltaic, iar alții s-au îndreptat spre o nouă activitate pe această piață, repararea parcurilor deja existente, spune directorul general al producătorului de structuri din aluminiu ETEM Systems pentru Mediafax.
„Toți pleacă din sectorul fotovoltaicelor, se uită la alte țări, ca Anglia sau Turcia (…). Toți așteaptă informații din partea autorităților în legătură cu feed-in tariffs (tarife fixate de autorități pentru energia produsă de unitățile regenerabile mici– n.r.). Mulți s-au apucat să își repare parcurile fotovoltaice. Fie le-au construit prost, fie cu materiale proaste. Segmentul mentenanței parcurilor solare reprezinta o piață cu potențial mare”, a declarat directorul Andreas Laspadakis.
Potrivit lui Andreas Laspadakis, afacerile trimestriale ale ETEM Systems România au crescut cu 80%, sectorul construcțiilor performând mai bine decât cel destinat ridicării proiectelor fotovoltaice, unde „nu sunt bani în piață”.
„Pentru 2014 nu avem niciun proiect fotovoltaic nou. Anul acesta am finalizat furnizarea de structuri din aluminiu pentru un proiect solar la Sibiu, contract care fusese semnat anul trecut. Fotovoltaicul nu este activitatea noastră de bază. Dacă pică afacerea cu solarele, ne reorientăm spre construcții”, unde piața își revine, a subliniat reprezentantul companiei pentru Mediafax.
ETEM Systems face parte din holdingul metalurgic Viohalco și a avut anul trecut o cifră de afaceri de 2,6 milioane de euro. Pentru acest an afacerile companiei sunt estimate a crește la 3,2 milioane de euro. Grupul Viohalco a realizat în 2013 o cifră de afaceri de 250 milioane de euro, după ce în exercițiul bugetar 2011-2012 făcuse afaceri de 270 milioane euro.