Acasă » Interes general » Legea europeană a climei: PE cere reducerea cu 60% a emisiilor de gaze cu efect de seră

Legea europeană a climei: PE cere reducerea cu 60% a emisiilor de gaze cu efect de seră

8 octombrie 2020
Interes general
energynomics

Parlamentul European și-a adoptat miercuri mandatul de negociere referitor la Legea europeană a climei cu 392 de voturi pentru, 161 împotrivă și 142 abțineri. Noua lege urmărește să transforme în obligație promisiunile prin care Uniunea s-a angajat să devină neutră din punct de vedere climatic până în 2050. Astfel, cetățenii și companiile europene vor beneficia de temeiul juridic și predictibilitatea de care au nevoie pentru a se pregăti să facă față schimbărilor aferente.

Eurodeputații insistă ca atât Uniunea Europeană, cât și fiecare stat membru să ajungă să aibă un impact neutru asupra climei până în 2050. Ei mai susțin că Uniunea va trebui să înregistreze „emisii negative” după acea dată și solicită fonduri suficiente în acest scop.

Comisia trebuie să propună, până pe 31 mai 2023, prin procedura legislativă ordinară, o „traiectorie” la nivel european pentru a obține o amprentă neutră de carbon până în 2050, susțin deputații. Comisia trebuie să țină seama de cantitatea totală rămasă de emisii de gaze cu efect de seră (GES) care ar mai putea fi emisă de Uniune până în 2050 pentru a limita creșterea temperaturii globale în conformitate cu Acordul de la Paris. Traiectoria urmează să fie revizuită după fiecare evaluare la nivel global.

Eurodeputații mai doresc să creeze un Consiliu European pentru schimbările climatice (ECCC). Acest organism științific consultativ independent privind schimbările climatice ar urma să analizeze dacă politicile sunt coerente și să monitorizeze progresele realizate.

Către un obiectiv mai ambițios

Obiectivul actual al Uniunii pentru 2030 de reducere a emisiilor este de 40% comparativ cu nivelul emisiilor din 1990. În propunerea sa modificată de Lege europeană a climei, Comisia a propus recent ca obiectivul să fie majorat la „cel puțin 55%”. Eurodeputații au fost și mai ambițioși și au cerut o reducere de 60% până în 2030, adăugând necesitatea ca obiectivele naționale să fie adaptate într-un mod eficient și corect.

Ei au mai invitat Comisia să propună un obiectiv intermediar pentru 2040. Acesta ar urma să fie stabilit după o evaluare a impactului, pentru a garanta că Uniunea se înscrie în parametrii necesari pentru a-și atinge obiectivul pentru 2050.

În fine, potrivit deputaților, Uniunea Europeană și statele sale membre trebuie, de asemenea, să elimine treptat, până cel târziu pe 31 decembrie 2025, toate subvențiile directe și indirecte pentru combustibilii fosili. Deputații subliniază că trebuie să se continue în paralel eforturile pentru a combate sărăcia energetică.

Parlamentul este gata acum să înceapă negocierile cu statele membre, după ce Consiliul cade de acord asupra unei poziții comune. În urma deciziei Consiliului European (2019) de a sprijini obiectivul de neutralitate climatică pentru 2050, Comisia a propus, în martie 2020, o Lege europeană a climei. Aceasta transformă obiectivul Uniunii de a ajunge să aibă un impact neutru asupra climei până în 2050 în obligație legală. Parlamentul a jucat un rol important și a solicitat insistent o legislație mai ambițioasă a Uniunii în domeniul climei, iar, pe 28 noiembrie 2019, a declarat o situație de urgență privind clima.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *