Acasă » Electricitate » Legi noi, eficienţă energetică şi integrarea pieţelor energetice europene – V. Muşatescu

Legi noi, eficienţă energetică şi integrarea pieţelor energetice europene – V. Muşatescu

2 februarie 2016
Electricitate
energynomics

Prof. Dr. Ing. Virgil Muşatescu
consilier CNR-CME, coordonator de Programe pentru Politici Energetice, de Mediu și Dezvoltare Durabilă

Am încercat să evit previziuni de tipul: preţul cutărui agent termic va fi de atâţia lei sau euro, pentru că ar fi o acţiune foarte riscantă. Exemplul cel mai recent îl reprezintă diversele poziţionări privind preţul ţiţeiului care – conform părerii mai multor specialişti – ar putea fie scădea drastic (chiar până la 16 $/baril), s-ar putea menţine la o valoare în jur de 30 $/baril sau chiar ar putea creşte, la sfârşitul anului, la 60 $/baril. La un asemenea evantai de păreri, e clar că unul dintre ei va avea dreptate, deci una din previziuni se va adeveri. Ca să evit evidentele capcane legate de o asemenea abordare, prefer să vorbesc despre tendinţe, deci elemente calitative, nu cantitative. Iată tendinţele pe care le văd plauzibile pentru 2016.

Îmbunătăţirea cadrului legislativ al sectorului energie în România

Legiuitorii români sunt datori cu acest lucru, încă de anul trecut. O serie de acte normative fundamentale ale sectorului trebuie revizuite şi actualizate: legea energiei electrice şi a gazelor naturale, legea eficienţei energetice, o nouă lege privind redevenţele pentru concesiunile de hidrocarburi, combinată cu o viziune integralistă asupra taxelor domeniului. Alte măsuri legislative sunt necesare ca să acopere evidentul vid legislativ existent în acest moment: o lege privind dezvoltarea explorărilor şi exploatărilor de resurse off-shore şi – mai ales – mult aşteptată lege a termiei. Apariţia acestora va atrage modificări fundamentale asupra cadrului de reglementare, deci ANRE şi ANRM vor avea şi ele mult de lucru.

Atenţie mai mare asupra eficienţei energetice

Nu numai România, dar şi multe alte state membre ale UE sunt încă în urmă cu realizarea ţintelor privind eficienţa energetică. Sigur, la nivelul UE, atât preconizată Uniune Energetică Europeană, cât şi rezultatele COP 21 de la Paris vor impulsiona decarbonarea şi reducerea intensităţilor energetice ale statelor membre. Vor rezulta noi ţinte la nivelul UE, mai ales pentru orizontul 2020, dar şi pentru anii 2030, ceea ce va genera noi programe şi proiecte care să ducă la folosirea mai eficientă a energiei. Dintre acestea, aşa-numitele soluţii “smart” vor fi în prim plan.

Integrarea superioară a pieţelor interne europene de energie electrică şi gaze

Deşi termenul limită pentru integrarea pieţelor interne impus de pachetul al treilea a fost 2014, acest lucru nu s-a întâmplat. Cred că 2016 va aduce un nou pachet legislativ privind aceste pieţe, ceea ce va impulsiona procesul şi va ajuta la atingerea ţintei de 10% schimburi transfrontaliere la nivelul anului 2020. Evident acest lucru va necesita finanţări susţinute pentru unele proiecte comune de interconectări şi rezolvarea unor probleme de cuplare a pieţelor naţionale.

Spring-cocktail-2016-banner

Prognozele anului în energie vor fi dezbătute la Spring Cocktail 2016!

[formularEveniment]

 

1 thoughts on “Legi noi, eficienţă energetică şi integrarea pieţelor energetice europene – V. Muşatescu”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *