Doar 7,600 de certificate verzi dintr-un total disponibil de aproape 8 milioane şi-au găsit cumpărător în cursul acestui an, conform actualizării operatorului pieței OPCOM, iar două parcuri solare au fost puse sub sechestru asigurător pentru neplata datoriilor, spune Martin Moise, vicepreşedinte Patres.
Cele două parcuri solare membre ale asociației patronale Patres au fost supuse procedurii de sechestru asigurător asupra centralelor pentru neplata datoriilor, iar acest lucru a fost cauzat de imposibilitatea de a vinde certificate verzi (CV), a declarat Moise pentru energynomics.ro.
”Aproape întreagă piaţă se află în situaţii similare. Mai devreme sau mai târziu, dacă legea nu se schimbă, toată lumea va avea probleme similare – cu mici excepţii în zona producătorilor care sunt şi furnizori care îşi vând toate certificatele verzi”, a mai spus Moise.
”Cel mai probabil în următoarele una-două luni aceste două parcuri vor fi retrase din exploatare, iar investiţii de peste 30 de milioane de euro se vor nărui.”
Mărura de sechestru, dublată şi de blocarea conturilor prin poprire, va duce la un blocaj al activităţii, în lipsa posibilităţii efectuării plăţilor curente pentru pază, dispecerat, consum energie, internet, echilibrare sistem, taxe către ANRE şi OPCOM.
”Aferent producţiei din anul 2016 s-au emis în total 6,245,312 certificate verzi – pentru producţia aferentă perioadei ianuarie – mai, pentru iunie certificatele se vor emite în cursul lunii iulie. Până la acest moment pe piaţă centralizată a certificatelor verzi s-au tranzacţionat 7,582 certificate…iar în acelaşi timp stocul la zi (certificate disponibile neacoperite de cota) este de 7,952,258 CV, reprezentând o valoare de peste 1 miliard de lei”, a spus Moise.
Întrucât ANRE a propus pentru anul viitor o cotă chiar mai mică de CV emise (8.3%) faţă de cea pentru 2016 (12.15%), acest stoc va creşte extrem de mult, a mai spus Moise. De altfel, agenţia de reglementare a pieţei ANRE confirmă că doar 50% din certificatele ce vor fi emise anul viitor sunt acoperite de cota de vânzare, iar dacă sunt adăugate şi cele existente deja, procentul scade în jurul valorii de 30%.
”Sprijinul acordat de stat energiei regenerabile a devenit o fata morgana, deja putem spune că aceste certificate verzi au devenit hârtii fără valoare, deşi paradoxal ele sunt impozitate la acordare. Pentru cele aproape 8 milioane de certificate în excess producătorii datorează statului impozit de 160 milioane lei, în timp ce lor le lipseşte peste 1 miliard lei din cash flow”, spune Moise.
Intr-un stat condus de smintiti nu trebuie sa ne asteptam la ceva bun. Maxim la cateva idei la moda; curatenie in spitale, plata la ghiseu – nimicuri adica.
Au furat 6 milairde de la investitorii in regenerabile ( 500 milioane euros de la chinezi) si acum asteapta alti fraieri sa-i jecmaneasca.
Chinezii nu uita 1000 de ani. Pana nu-si vor recupera furtul de 500m nu-i mai prindeti voi.
Cu naiba sa furi 6 miliarde si sa faci ne nez-naiu? Asta din mai 2013.