Acasă » Petrol și Gaze » Consumatori » Liberalizarea pieței de energie româneşti atrage marii traderi internaționali

Liberalizarea pieței de energie româneşti atrage marii traderi internaționali

1 octombrie 2013
Consumatori
energynomics

Mutările care se fac în România de către mari companii integrate de energie și comerț cu mărfuri arată că traderii se așteaptă la câștiguri semnificative odată ce România va deveni exportator de gaze naturale și își va deschide complet piața de gaze și de energie electrică. Cel mai recent exemplu în acest sens este investiția de 50 milioane de dolari făcută de compania Mercuria în Amromco Energy, cea mai mare companie independentă producătoare de petrol și gaze naturale din Romania, responsabilă cu producția a 3% din gazele interne românești.

Mercuria, al patrulea mare trader de energie la nivel global, urmează exemplul unei alte mari companii de comerț cu mărfuri și energie. Vitol, cel mai mare trader independent pentru mărfuri și energie și un acționar minoritar în Sterling Resources, a decis să achiziționeze anul acesta o licență de furnizare de energie electrică în România. „Există oportunități semnificative în aceste piețe energetice din Europa de Est care trec printr-o fază de liberalizare”, a declarat Matthew Gray, analist la Jefferies LLC. Potrivit acestuia, Mercuria va fi bine poziționată dacă România va deveni un exportator de gaze naturale. “Este un caz tipic de avantaj al primului venit”, consideră analistul Matthew Gray.

Există oportunități semnificative în aceste piețe energetice din Europa de Est care trec printr-o fază de liberalizare.

Afacerile energetice din România trec prin mari transformări. În primul rând, statul s-a angajat într-un amplu proces de eliminare a reglementării prețurilor la gaze și energie electrică, proces care trebuie să fie încheiat până la finalul anului 2018. Până la finalul lui 2015 consumatorii industriali nu vor mai beneficia de prețuri reglementate, iar pentru consumatorii casnici termenul este finalul anului 2018. De la 1 ianuarie 2019 doar consumatorii vulnerabili vor mai plăti prețuri reglementate, stabilite de ANRE. Restul consumatorilor își vor negocia prețul direct cu furnizorii.

În al doilea rând, România poate beneficia de un boom al producției de petrol și gaze dacă rezervele convenționale și neconvenționale estimate aflate pe platoul continental al Mării Negre și pe uscat se dovedesc a putea fi recuperate tehnic într-o proporție care să le dea viabilitate economică și comercială. Spre exemplu, Exxon Mobil Corp. și OMV Petrom au anunțat că vor investi mai multe miliarde de dolari în blocul Neptun din Marea Neagră după ce sonda Domino 1 a indicat rezerve potențiale de gaze naturale între 42 și 84 de miliarde de metri cubi. Astfel de descoperiri pot asigura consumul intern pe o perioadă destul de lungă, ba chiar pot transforma România dintr-un stat care importă circa 20-25% din gazul necesar într-unul exportator net de gaze.

În al treilea rând, România va câștiga în curând capacitatea tehnică de a exporta gaze prin Transgaz către centrul Europei prin conducta Arad-Szeged. Exporturile vor începe din decembrie, iar din 2016 conducta va atinge capacitatea maximă de export. Vicepreședintele Amromco Energy, Rob Kendall, a declarat că firma a început deja să exporte “virtual” prin contracte de tip swapp cu clienți din Ungaria.

Constantin Niţă: Înţelegem că externalizăm profiturile şi internalizăm costurile, dar asta nu se face în detrimentul consumatorilor

Ministrul delegat pentru Energie Constantin Niţă nu este de acord cu faptul că, prin modul în care funcționează distribuitorii privați din energie, aceștia au transmis către consumatori doar riscurile afacerii lor, beneficiile au fost capturate de către companii. În principiu, autoritățile române se așteptau la o creștere a calității serviciilor de distribuție de energie după ce în perioada 2005-2008 a fost privatizată distribuția de gaze și cinci din cele opt filiale ale distribuției naționale de energie electrică.

Constantin Niță a punctat că o mare parte a companiilor private au probleme privind calitatea echipamentelor folosite. “Aceste companii trebuie să-şi revizuiască politica. Înţelegem că externalizăm profiturile şi internalizăm cheltuielile dar asta nu trebuie să se facă în detrimentul consumatorilor”, a spus Constantin Niţă. Echipamentele ilustrate ca fiind investiții ar fi de fapt echipamente la mâna a doua.

Pentru a schimba această politică de investiții a firmelor, ministrul Constantin Niță a declarat că va modifica legea energiei astfel încât un institut român să se pronunțe asupra calității tehnice a echipamentelor care vor fi folosite în operațiuni. “România trebuie să fie tratată aşa cum este necesar şi nu cum vor aceste companii. Toate contractele de privatizare sunt în proces iar noi avem de încasat mulţi bani pentru că ele nu şi-au făcut treaba”, a subliniat Constantin Niță.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *