Sute de mineri şi energeticieni din cadrul Federaţiei Naţionale Sindicale Mine Energie anunță că vor merge pe jos la Bucureşti, în data de 11 aprilie, scrie Mediafax. Aceștia vor să depună la Guvern și Cotroceni un memorandum pentru salvarea Complexului Energetic Oltenia (CEO), apoi vor protesta în faţa Guvernului, scrie Mediafax. Liderii de sindica numesc această acțiune “marşul disperării”.
”Noi nu mergem la Bucureşti să cerşim. Noi mergem la Bucureşti să vadă că suntem români, suntem cetăţeni ai României şi vrem să nu mai fim furaţi, umiliţi şi discriminati în ţara noastră. Vrem să avem un mix energetic aşa cum au majoritatea ţărilor dezvoltate, din Europa şi din lume. Noi cei care ne-am hotărât să facem acest marş suntem mai determinaţi ca oricând. Plecăm în marş paşnic pentru a trage un semnal de alarmă. Vom pleca de la Termocentrala Rovinari, apoi Turceni, Craiova, Bucureşti, vom merge pe partea cu termocentralele. Va fi numai pe jos, o să ne sincronizăm pentru ca atunci când ajungem în faţa Guvernului să vină şi alţi colegi cu autocarele, pentru a organiza un miting la finalul marşului”, a spus un lider de sindicat din zona Rovinari, citat de Mediafax.
Recent, conducerea CEO a anunțat că propune concedierea a 2.000 de angajați după 1 iulie 2016.