Acasă » Petrol și Gaze » Lider sindical Petromidia: Sechestrul pune locurile de muncă în pericol

Lider sindical Petromidia: Sechestrul pune locurile de muncă în pericol

25 iulie 2016
Consumatori
energynomics

Liderul de sindicat de la Petromidia acuză statul român că pune în pericol locurile de muncă ale angajaților prin sechestrul impus Rompetrol.

”Din punctul de vedere al salariaţilor, lucrurile au intrat în normal. Am finalizat negocierile cu conducerea companiei şi am obţinut o creştere salarială începând cu 1 iulie, dar îngrijorător este ceea ce se întâmplă cu DIICOT, cu sechestrele care s-au pus, pentru că în momentul în care vine şi îţi pune sigiliu pe instalaţii, atunci ai o problemă pentru că nu poţi să mai funcţionezi şi riscul de a-ţi pierde locul de muncă este foarte mare”, a spus Petre Tancău, liderul Sindicatului Liber Petrochimistul, într-un interviu acordat publicaţiei locale Cuget Liber.

”Chiar avem o astfel de situaţie la Rompetrol Gaz, unde există o staţie de îmbuteliere pentru butelii. Din cauză că a venit ANAF şi a pus sigiliu, activitatea este în momentul de faţă oprită. Nu s-a mai eliberat avizul de antrepozit fiscal. Sunt afectate în jur de 35 de locuri de muncă. Deocamdată, oamenii vin la muncă dar nu au activitatea pe care trebuie să o facă şi atunci îşi fac griji. Tot ne sună pe noi dacă ştim ceva, dacă s-a luat vreo decizie. Oamenii îşi fac probleme pentru că nu îşi mai văd locurile de muncă singure”, a mai spus liderul sindical, citat de economica.net.

”Problema nu se pune doar pentru platforma de la Petromidia. Grupul KazMunayGaz care controlează Rompetrol are în România în jur de 6.000 de angajaţi. Dar nu îi punem doar pe aceştia, ci şi pe cei care au conexiune cu această activitate, care se ridică la un număr foarte mare, la 12 -15.000 de oameni, care trăiesc în România pe serviciile pe care le acordă Rompetrol. Nu pot să înţeleg nici statul român din moment ce în jur de 1-2 miliarde de dolari pe an se plătesc taxe către stat. Nu mai vorbesc de fiecare salariat care plăteşte asigurări sociale, de sănătate. Şi la bugetul local, unde sunt puncte de lucru mai consistente, sunt taxele foarte mari pentru administraţia locală,” a mai spus Tancău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *