Proiectul liniei electrice de înaltă tensiune Reşiţa-Pancevo, care va lega România de Serbia, va necesita o investiţie de 157,5 milioane de lei şi va fi implementat în 26 de luni, potrivit unei Hotărâri de Guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai proiectului, publicată în Monitorul Oficial.
„Finanţarea obiectivului de investiţii se realizează din surse proprii ale CNTEE Transelectrica, de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite”, se arată în textul Hotărârii de Guvern, citat de Agerpres.
Linia electrică aeriană de 400 kV Reşiţa Pancevo va avea o lungime de 63 de kilometri, va avea dublu circuit şi va include un număr de 206 stâlpi. Totodată, în vederea exproprierii terenurilor necesare pentru construirea liniei electrice, Guvernul a aprobat alocarea sumei de 9.121 lei de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.
Proiectul face parte din strategia Transelectrica de creştere a capacităţii de interconectare a sistemului energetic românesc cu cel al ţărilor vecine. Transportatorul naţional de electricitate Transelectrica a obţinut un profit net de 226,2 milioane de lei în primele şase luni ale anului, de peste două ori mai mare faţă de cel din perioada similară a anului trecut, când a înregistrat un profit net de 102 milioane de lei, conform Bursa.
La 30 iunie, acţionariatul Transelectrica era următorul: statul român prin Secretariatul General al Guvernului – 58,6%, Fondul Proprietatea – 13,4% şi alţi acţionari – 27,8%. La 9 iulie 2014, Fondul Proprietatea a vândut printr-un plasament privat întregul pachet de acţiuni deţinut la Transelectrica.