Acasă » Electricitate » Listarea Hidroelectrica va avea loc, cel mai devreme, la finalul acestui an

Listarea Hidroelectrica va avea loc, cel mai devreme, la finalul acestui an

25 ianuarie 2021
Electricitate
energynomics

Bogdan Tudorache

Există o controversă cu privire la listarea companiilor de stat: să se aștepte trecerea perioadei de criză (declanșată acum de Covid), pentru a obține un preț mai bun în piață, sau să se listeze oricum, întrucât creșterile viitoare de pe bursă vor echivala profitul obținut pe o perioadă de boom? Este, practic, singura barieră din calea listării cât mai rapide a Hidroelectrica, despre care s-a scris mai mult decât s-a efectuat, în ultimii ani.

Noul guvern liberal spune însă că listarea se apropie. Iar legea care bloca privatizarea Hidroelectrica până în vara anului 2022 va fi eliminată luna viitoare, promite vicepremierul Dan Barna.

”Legea care blochează listarea Hidroelectrica…este o prioritate a primelor săptămâni în Parlament. La începutul lunii februarie, sper să intre în procedură de urgență și să reușim să o trecem prin Parlament. Reprezintă o prioritate zero din punct de vedere al coaliției de guvernare. Odată eliminată respectiva piedică majoră, toate demersurile pentru listarea Hidroelectrica vor reintra în cursul normal”, a spus Barna, în fața investitorilor la bursă.

”Ne vom strădui cu toţii să accelerăm listarea Hidroelectrica şi posibil şi a altor companii unde statul are o prezenţă majoritară”, a comentat, la rândul său, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, prezent deasemenea la evenimentul de marcare a 10 ani de la listarea Fondului Proprietatea.

Conform declarațiilor specialiștilor, procedurile de due-dilligence pentru listare pot dura până la șase luni, într-o formă accelerată, ceea ce ar însemna o listare în toamna sau iarna anului curent. În cazul în care demersurile se poticnesc, sau listarea este duală, procedurile ar putea fi din nou întârziate. Ceea ce ar împinge listarea în anul 2022.

”Așteptăm ca restricțiile de ordin legislativ să fie ridicate, astfel încât să putem să continuăm procesul de listare. Sperăm într-o listare a Hidroelectrica, în cel mai fericit caz, la finalul acestui an, dacă lucrurile vor merge repede și avem suficient timp de pregătire. N-aș vrea să spun că mai târziu de primăvara anului viitor, pentru că este o listare așteptată – va fi un moment crucial pentru piața de capital din România”, a spus Bogdan Badea, președintele Directoratului Hidroelectrica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *