Saudi Aramco a ales JP Morgan Chase & Co. şi Morgan Stanley să asiste cu listarea la bursă a unei participaţii, şi ar putea chema încă o bancă cu acces la investitorii străini, potrivit unor surse citate de Reuters.
Băncile americane s-au alăturat băncii de investiţii ”butique” Moelis & Co în câştigarea celor mai disputate roluri în ceea ce ar urma să fie cea mai mare listare din istorie, de peste 100 de miliarde de dolari.
HSBC Holdings este principalul favorit la un rol printre primele 5 bănci care ar putea oferi o linie directă către investitorii chinezi, o paret importantă din ofertă, potrivit aceloraşi surse, adăugând că în cursă mai sunt încă patru bănci chineze.
Banca Industrială şi Comercială Chineză Internaţională, o subsidiară a Băncii Industriale şi Comerciale a Chinei, precum şi International Capital China Corp sunt printre băncile chineze luate în calcul pentru listare, conform zf.ro.
”Aceasta va da băncilor chineze oportunitatea să-şi flexeze muşchii şi să arate că au destulă muniţie să interivnă într-o tranzacţie de anvergură la nivel global”, a spus Benjamin Quinlan, CEO al Quinlan & Associates.
”Va fi un interes strategic din partea guvernului pentru a include China în proces, având în vedere rolul pe care Saudi Aramco îl joacă în sectorul resurselor acolo. Aşa că este o decizie politică de asemenea”, a adăugat el.
Interesul crescut al chinezilor în oferta publică a Aramco vine înaintea vizitei Regelui Salman în Asia săptămâna viitoare.