Acasă » Electricitate » Lorant Antal: Tranziția energetică din România are un ritm foarte redus

Lorant Antal: Tranziția energetică din România are un ritm foarte redus

24 mai 2024
Electricitate
energynomics

Tranziția energetică în România are un ritm foarte redus, iar ca să atingem acele ținte până în 2030 trebuie să fim echilibrați şi să ne focusăm pe necesitățile momentului, a declarat, joi, Lorant Antal, preşedintele Comisiei pentru energie, infrastructură energetică şi resurse minerale din Senatul României, la cea de-a 8-a ediție a evenimentului „Black Sea and Balkans Security Forum”.

„Din punctul meu de vedere, securitatea energetică înseamnă o dată capacitate de producție de energie electrică, capacitate de distribuție şi transport al energiei electrice şi, nu în ultimul rând, capabilitatea de apărare a acestei infrastructuri critice. România la acest capitol cred că putem să spunem că stă bine, pentru că avem capacitate de producție, avem capacitate de transport şi operare de sistem la distribuție. Într-adevăr, e nevoie de investiții majore şi România este țară-membră NATO, adică avem capabilități de apărare a acestor infrastructuri critice. În ultima perioadă se vorbeşte foarte mult despre tranziția energetică, despre această trilemă. Toată lumea vrea să fie implicată în tranziția energetică, să înverzim Uniunea Europeană şi acest continent european să dea acel exemplu că noi vom fi primii care o să investim maxim în tot ce înseamnă capacități de producere energie electrică din regenerabile. Pe de altă parte, tranziția energetică în România, din punctul meu de vedere, are un ritm foarte redus şi vorbim despre cifre. În 2022, capacitățile de producere energie electrică puse în funcțiune erau de 25 de megawați, în 2023 de 1.000 de megawați prosumatori, 450 la panouri fotovoltaice şi 72 de megawați eoliene. Am înțeles că, începând cu anul acesta, o să vină un val masiv de punere în funcțiune a acestor capacități de producere de energie electrică, dar un lucru este cert: o să fie o presiune majoră pe operatorii de distribuție”, a afirmat Antal, potrivit Agerpres.

Potrivit datelor prezentate de acesta, la ora actuală, în România, investițiile în distribuția şi transportul de energie sunt estimate la circa 13 miliarde de euro.

„Permiteți-mi, totuşi, prin prisma faptului că sunt şi politician, nu pot să fac rabat de la acest detaliu important. Suntem în campanie electorală şi suntem în campania electorală pentru europarlamentare. Eu cred că este un moment foarte bun pentru a discuta mult mai apăsat despre această tranziție energetică, pentru că eu unul cel puțin, cred că după 9 iunie, Parlamentul European, în prima instanță, ca şi for legislativ al Uniunii Europene, o să aibă curajul şi puterea politică de a rediscuta tot ce înseamnă Green Deal şi de a rediscuta tot ce înseamnă „Fit for 55″. De ce? Pentru că, în paralel, de exemplu, Statele Unite au venit cu acel vestit program Inflation Reduction Act care, practic, facilitează investițiile în SUA, unde componenta de emitere de CO2 este una derizorie (…) Tranziția energetică este importantă, securitatea energetică este extrem de importantă, off shore wind categoric este foarte important, dar ca să atingem acele ținte până în 2030, trebuie să fim echilibrați şi să ne focusăm pe necesitățile momentului. Să venim şi la nivel politic, la nivel executiv, cu programe foarte bine dedicate pentru industrie, ca să putem să facilităm şi pentru consumatori aceste capacități de producere de energie electrică (…)”, a punctat demnitarul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *