Lukoil Europe Holdings BV, subsidiară a Lukoil, a încheiat un acord cu firma austriacă AMIC Energy Management GmbH privind vânzarea a aproape 230 de benzinării din Polonia, Letonia și Lituania, a anunțat cel mai mare grup petrolier privat din Rusia. Tranzacția va fi finalizată în a doua jumătate a anului.
Reprezentanții Lukoil au declarat că decizia “a fost luată în cadrul programului de optimizare a structurii activelor Lukoil în Europa”. Stațiile din Lituania și Letonia vor continua să fie operate sub brandul Lukoil pentru încă cinci ani.
În aprilie 2015, Lukoil a vândut tot către AMIC cele 240 de benzinării și șase depozite petroliere pe care le deținea în Ucraina. În iunie 2015, grupul petrolier a luat decizia de a vinde subsidiara din Estonia din segmentul de distribuție către firma locală Olerex. În 2014, Lukoil și-a vândut benzinăriile din Cehia, Slovacia și Ungaria.