Lukoil, al doilea cel mai mare producător de petrol din Rusia, spune că profitul net a crescut în primul trimestru al anului cu 75%, pe fondul preţurilor crescute la petrol pe plan global, potrivit Financial Times.
Cel mai mare producător privat de petrol din Rusia a obţinut un profit de 1,75 miliarde de dolari în primele trei luni ale anului, în creştere faţă de 998 de milioane de dolari în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Preţul petrolului Brent a fost cu aproximativ 20% mai mare în acest trimestru decât în cele 12 luni dinainte, în mare parte datorită unei înţelegeri între Moscova şi cartelul OPEC de a reduce producţia, conform zf.ro. Rusia şi Arabia Saudită, liderul de facto al cartelului OPEC, au discutat despre ridicarea limitărilor, după ce producţia Venezuelei s-a prăbuşit, iar Iranul trimite semne de anxietate către piaţă.
Vagit Alekperov, CEO al Lukoil, a fost una dintre cele mai puternice voci din Rusia care a cerut creşterea producţiei. Potrivit Forbes, Putin are o influenţă majoră în reţeaua Lukoil. Guvernul nu deţine nicio participaţie în companie, însă aceasta a fost înfiinţată de un fost ministru sovietic al petrolului, Vagit Alekperov, care are o avere de 13,5 miliarde de dolari. Alekperov se consultă cu Putin în mod regulat, iar Lukoil împreună cu Rosneft au deja anumite businessuri comune şi plănuiesc să cucerească împreună Antarctica.