Acasă » Electricitate » Lulache: Piața de energie din România este semifuncțională

Lulache: Piața de energie din România este semifuncțională

28 noiembrie 2016
Electricitate
energynomics

Piața de energie din România este parțial funcțională, fiind un amestec de piață reglementată și liberalizată nearmonios, astfel că nici o investiție de anvergură nu este sustenabilă, a spus Daniela Lulache, director general al Nuclearelectrica.

„Mi-ar plăcea foarte tare ca ulterior proiectului Strategiei Energetice a României 2016-2030 să ajungem la un plan de implementare și dacă ajungem, să ne setăm niște obiective indiferent de strategie. Pentru că azi discutăm de investiții, dar discutăm de investiții în afara pieței. De parcă investițiile s-ar putea face undeva sus, iar de acolo se pogoară asupra noastră niște bani și nu contează ce se întâmplă cu produsele”, spune Lulache.

”Unul dintre scenariile luate în calcul de Ministerul Energiei în elaborarea acestei strategii înțeleg că este acela că nu anvizajează vreun fel de modificare. Deci că pe piața de energie din România, sistemul de reglementări rămâne cel pe care îl avem azi. Presupunând că acest scenariu este unul de dezvoltare, eu îndrăznesc să spun că este o situație care cu siguranță nu va genera deloc vreo formă de apetit investițional”, a apreciat Lulache, citată de Agerpres.

Aceasta a spus că în astfel de condiții, oricare din proiectele pe care le considerăm mai mult sau mai puțin strategice sau prioritare sunt imposibil de pus în practică.

„Îmi doresc foarte tare ca în viitorul apropiat să putem discuta despre investiții și piață, nu despre investiții versus piață. Pentru că da, nu o să ezit să spun că piața de energie din România este o piață nefuncțională, este parțial funcțională, este un amestec de reglementat și liberalizat nearmonios astfel încât nicio investiție nicio tehnologie, nicio investiție de anvergură nu este sustenabilă. Trebuie să la un moment dat să apucăm taurul de coarne cu o abordare nouă”, susține Lulache.

Ea a precizat că astfel de discuții se fac în multe părți ale lumii, nu doar în România.

„Mi-ar plăcea să fim printre cei care ne asumăm acest rol de reformator mai devreme decât alții pentru că avem șansa bogăției resurselor, șansa că avem tot ceea ce ne trebuie, este nevoie doar să le rearanjăm, nu trebuie să inventăm ceva nou”, a mai afirmat directorul Nuclearelectrica.

2 comentarii la „Lulache: Piața de energie din România este semifuncțională”

  1. Un principiu simplu spune ca „piata stabileste pretul”. Cred ca e corecta afirmatia, daca ne uitam, de exemplu, la piata petrolului, aurului, cacao, etc.
    Daca investitia nu e rentabila, ghinion, pentru platitorii de taxe, pentru ca statul trebuie sa accepte o perioada de amortizare mai indelungata, a se vedea Elvetia prin constructia Linthal.
    Vina nu este in alta parte, ci in faptul ca anumite companii tin profitul in banci…nu stiu..nu au viziune, nu au puterea de a lua i decizie.

  2. Am avut un vis ” se facea ca, o companie romaneasca din domeniul energetic „ataca” piata energetica din zona”. Este ca in minte va circula un gand, reglementarile nu ne lasa, la la la, uitam sa precizam ca nu suntem competitivi.
    Vreau sa vad prima companie romaneasca care joaca pe atac.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *