Acasă » Evenimente Trecute » M. Constantinescu: Schimbarea tehnologică este principalul factor care va influenţa industria energetică

M. Constantinescu: Schimbarea tehnologică este principalul factor care va influenţa industria energetică

19 iunie 2017
Evenimente Trecute
energynomics

Mediul de afaceri din zona energetică ar trebui să pună presiune pe factorii decizionali pentru a solicita programe de investiții multianuale privind dezvoltarea acestui business, a declarat, joi, Mihnea Constantinescu, Ambasador cu însărcinări speciale pentru securitate energetică, Ministerul Afacerilor Externe.

„Un pilon important și stabil pentru sectorul energetic din România este reprezentat de dumneavoastră, de mediul de afaceri vibrant din domeniul energetic. Mi-aș dori ca acesta să fie mai asertiv, mai ales atunci când vorbim de lobby și de a pune presiune pe factorii decizionali din sector. Mi-aș dori să văd că se solicită programe de investiții multianuale pentru dezvoltarea acestui business”, a spus Constantinescu, la Energy Strategy Summit 2017.

El a precizat că ar fi interesat să vadă mai multă încredere în a crea coaliții, consorții. „Eu reprezint Ministerul Afacerilor Externe și, să fiu sincer, nu avem multe cereri din domeniul energetic pentru a extinde investițiile și a dezvolta afacerile dumneavoastră. Haideți să ne gândim în linii mai mari! Aici vorbim despre tendințe globale. Haideți să integrăm și planurile dumneavoastră de afaceri în tendințele globale! Haideți să gândim la scară largă, să ne lărgim perspectiva și să nu ne mai gândim doar la ce poate oferi statul aici în România. Schimbarea tehnologică este primul factor care va influenţa perspectivele afacerilor din energie în Europa Centrală și de Sud-Est. Trebuie să o luăm în considerare. Este principalul vehicul pentru o tranziție energetică de succes”, a mai arătat Ambasador cu însărcinări speciale pentru securitate energetică, Ministerul Afacerilor Externe, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, un alt element îl reprezintă capacitatea de a intra în cooperare regională, pentru strategii, soluții regionale și interconectivitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *