###author###
Un studiu global al PricewaterhouseCoopers (PwC) relevă faptul că volumul total al tranzacțiilor firmelor din energie de tipul fuziunilor și achizițiilor (mergers and aquisitions, M&A) a scăzut cu 10% anul trecut, la 141 miliarde de dolari. Cea mai intensă activitate din domeniul fuziunilor și achizițiilor a fost raportată de zona Asia-Pacific, cu 36% din total, iar singurul domeniu unde s-a înregistrat o creștere de volum a fost cel al regenerabilelor.
Și numărul total al tranzacțiilor din energie a scăzut cu 6%, în timp ce scăderea cea mai mare pe volum, de 38 de procente, au avut-o gazele naturale.
Fuziunile și achizițiile din segmentul regenerabilelor au urcat la 21,9 miliarde de dolari în 2013, cu 25% mai mult față de nivelul anului anterior, de 17,5 miliarde de dolari.
În același timp, tranzacțiile de pe piețele interne au dominat segmentele electricității și gazelor, cu 66% din total, în timp ce tranzacțiile internaționale au crescut ca volum de la 25% la 34%.
După un an în care tranzacțiile M&A din sectorul energetic au scăzut, este prevăzut ca volumul deal-urilor să revină pe un trend ascendent în 2014, potrivit raportului PwC Power and Renewables Deals.
„Unele tendințe încurajatoare ne conduc , per total, către anticiparea unui trend ascendent pentru anul următor. După un an în care incertitudinea consistentă din sector a afectat ofertele, anticipăm o mai mare încredere pe parcursul anului 2014. Numărul jucătorilor devine tot mai extins, dată fiind atractivitatea ratelor de profit reglementate sau contractate”, susține Norbert Schwieters , șef al energiei și utilităților, PwC.
Tehnologia, finanțele și politica au fost factorii perturbatori care au afectat sectorul energetic în 2013, afectând semnificativ oferta M&A din segmentul energetic, conchide studiul PwC.