Parlamentul European a aprobat recent o nouă legislație dedicată combaterii fraudei și evaziunii fiscale în industria de petrol și gaze. Directiva pentru Transparență și Răspundere revizuiește fundamental Directiva 2004/109/EC și Directiva 2007/14/EC. Conform noii legi, companiile energetice europene trebuie să publice plățile care depășesc plafonul de 100.000 de euro (130.000 de dolari) făcute către guvernele țărilor în care operează pe fiecare proiect în parte. Sumele care vor trebui să fie raportate includ plățile pentru licențe de producție, taxe, redevențe, bonusuri ori alte tipuri de sume încasate de guverne de la companiile de profil. Legislația se aplică și companiilor europene care operează în afara jurisdicției Uniunii Europene. De asemenea, Parlamentul European a inclus și o clauză care interzice actorilor din sector să împartă sumele plătite în mai multe serii astfel încât să evite atingerea plafonului și, prin urmare, să evite raportarea.

Acordul politic la care s-a ajuns va aduce o nouă eră privind transparența în această industrie, care ades este învăluită în mister și secretomanie.

Din 2018, raportările vor acoperi aproape 3.000 de companii europene și non-europene, listate pe burse majore europene precum cea din Londra (11,1% din totalul mondial al valorii sectorului extractiv) și Bursa din Frankfurt (4,5% din totalul mondial al valorii sectorului extractiv). De fapt, din cele 3.000 de companii, majoritatea sunt listate pe aceste două burse. Clauzele Directivei permit sancționarea, inclusiv financiară, pe baza legilor naționale în cazul nerespectării acestora. Clauzele se aplică și companiilor nelistate pe burse, celor care fac afaceri cu cherestea. În plus, sunt luate în considerare inclusiv plățile făcute către guverne locale ori către entități teritorial-administrative specifice fiecărui stat membru.

Michel Barnier, Comisarul European pentru Piața Internă, a fost cel care a supravegheat întregul proces al propunerii legislative. Oficialul este de părere că “acordul politic la care s-a ajuns va aduce o nouă eră privind transparența în această industrie, ce des este învăluită în mister și secretomanie, și va ajută la combaterea evaziunii fiscale și a corupției în același timp cu crearea unui cadru de reglementare în care atât companiile cât și guvernele pot fi trase la răspundere privind veniturile provenite din exploatarea resurselor naturale.”

Măsuri similare au fost aplicate în toată lumea

Unul dintre eforturile făcute în ultimul deceniu este reprezentat de EITI, Inițiativa pentru Transparență în Industria Extractivă. Prezentată pentru prima dată la Summitul Mondial pentru Dezvoltare Sustenabilă din 2002, inițiativa este în vigoare de un deceniu, dar rezultatele sale au fost minore. Eficiența și credibilitatea au fost erodate de faptul că raportările sunt voluntare. În 2012, doar 18 guverne din cele 37 participante au respectat standardele, iar importante entități încă nu fac parte din ea. Țările grupului BRICS și statele membre ale UE nu sunt afiliate, iar SUA ori Australia, mari exploatatori, s-au alăturat doar recent.
SUA se află de asemenea în proces de îmbunătățire a transparenței și combaterii fraudei în acest sector. Legea Dodd-Frank obligă companiile din domeniul extractiv care sunt listate pe bursele americane să raporteze anual plățile făcute către guverne, pe bază de operațiuni derulate în țări și de la proiect la proiect. Dacă standardele fixate nu sunt respectate, companiile în cauză își pot pierde licența de a produce pe teritoriul SUA. Deși este o reglementare care ține de dreptul intern american, vastitatea activităților miniere înscrise pe bursele americane face să aibă un impact global. Spre exemplu, companiile de profil listate pe New York Stock Exchange, AMEX și NASDAQ controlează 36% din piața mondială.

Slăbiciuni și lipsuri în abordarea Uniunii Europene

Una dintre slăbiciunile subliniate este posibilitatea ca firmele să caute jurisdicții mai relaxate în unele burse internaționale, altele decât cele majore din Europa sau SUA. O a doua slăbiciune are legătură cu necorelarea sistemelor de date între statele membre ale UE. Din această pricină, o verificare multi-statală a aceleiași firme este imposibilă după aceleași criterii. O a treia slăbiciune a Directivei are de-a face cu faptul că nu are și efecte sociale garantate, în sensul de redistribuire de beneficii sub forma unor mai bune servicii publice furnizate societății civile ale statelor unde se exploatează resursele. În plus, informații precum mărimea proiectelor, investițiile ori costurile de transport vor rămâne în continuare nepublicate.
Pentru minimizarea acestor lipsuri și pentru micșorarea fragmentării și diferențelor de abordare la nivel global au fost lansate ,ai multe recomandări. Unele privesc îmbunătățirea și armonizarea diferitelor sisteme de verificare de date, crearea unui pachet uniform de reguli pentru companiile listate pe oricare bursă, o cooperare mai strânsă între organizațiile internaționale, ONG-uri, companii de profil și state exportatoare și includerea în toate discuțiile atât a celor mai mari operatori, cât și a celor care abia și-au descoperit vocația de state cu rezerve minerale, au regimuri politice fragile și standarde de raportate inexistente.