Continuăm să prezentăm candidaturile anului 2022 la premiile Energynomics, cu secțiunea “Managerul anului”. Cinci manageri au fost nominalizați. Numai unul dintre ei va fi recompensat în cadrul Galei din 8 decembrie, dar fiecare companie și toți oamenii implicați în aceste proiecte merită respectul nostru și o promovare cât mai largă. Mulțumim tuturor companiilor și personalităților care s-au implicat în acest efort de conturare a imaginii industriei energetice românești în 2022 prin reușitele sale!
a
Corneliu Bodea – ADREM
În 2022, Adrem împlinește 30 de ani de activitate în care și-a adus contribuția la creșterea eficienței energetice, la modernizarea sistemului energetic național și la dezvoltarea României. Adrem este un pionier internațional în metalurgie și cel mai mare furnizor de servicii energetice cu capital românesc din țară. În cei 30 de ani, grupul a contribuit cu peste 250 mln de lei în comunitate, a colaborat cu peste 6200 companii românești și a plătit salarii cumulând o valoare de peste 400 de milioane de lei.
Din 1992, antreprenorul Corneliu Bodea s-a implicat activ în dezvoltarea industriei de energie din România, din poziția de CEO al grupului Adrem și Președinte al CRE.
Cosmin Ghiță – Nuclearelectrica
Pentru contribuția lui Cosmin Ghiță, în calitate de Director General al Nuclearelectrica, la siguranța și stabilitatea energetică a României, prin sprijinirea atingerii obiectivelor naționale de decarbonizare.
În calitate de Director General al Nuclearelectrica, Cosmin Ghiță a contribuit la avansul proiectelor de investiții – Retehnologizarea Unității 1, realizarea Unităților 3 și 4, precum și la stabilirea strategiei pentru dezvoltare a și implementarea SMR, aprobata în AGA și urmată de înființarea companiei de proiect RoPower.
Cristina Loghină – CEZ Vânzare
Pentru Cristina Loghină, Manager Serviciu Facturare în cadrul CEZ Vânzare, anul 2022 a fost un examen dificil, care a impus adaptare la toate schimbările legislative și motivarea colegilor din echipă, cu pasiune pentru munca depusă. Cristina Loghină a lucrat intens și prelungit, cu responsabilitate, multă dedicare și implicare, dincolo de obligațiile din fișa postului.
Legislația complexă, cu implementare rapidă, cu cel puțin 6 schimbări majore în 2022 au impus ca managerul Serviciului Facturare să transpună toate modificările legislative care au vizat procesul de facturare în algoritmi de calcul personalizați în funcție de portofoliul de clienți (casnici, non-casnici, tarife monome diferențiate, pensionari MEE, etc) într-un timp record. A susținut workshop-uri interne și externe cu consultanții pentru a explica cum se unesc algoritmii creați cu elementele din SAP. Cristina este în spatele celor peste 11.500.000 facturi emise în primele 10 luni ale anului 2022, respectiv 13.800.000 facturi care vor fi emise până la final de 2022.
Gabriela Dobrescu – DEER
Director al Diviziei Managementul Activelor în cadrul DEER, Gabriela Dobrescu a dovedit performanță managerială în toată activitatea profesională, concretizată într-un număr considerabil de rezultate și implicări în proiecte de anvergură, precum fuziunea societăților de distribuție sau achiziția și implementarea unui Sistem Avansat de Management al Activelor rețelei de distribuție a energiei electrice.
Proiectul menționat este în implementare în 4 zone omogene din arealul DEER, cu finanțare europeană, prin “Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020” și urmărește îmbunătățirea performanțelor activelor de distribuție. Implementarea sistemului va asigura procesarea informațiilor despre starea activelor rețelei de distribuție, precum și uniformizarea procedurilor și proceselor utilizate pentru gestiunea de active, investiții și mentenanță, inclusiv înlocuiri de echipamente și dispozitive în urma defecțiunilor, a deranjamentelor sau a incidentelor.
Ioannis Kalapodas – European Energy
Ioannis Kalapodas este liderul din spatele companiei din România a European Energy, cu obiectivul de a deveni unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața locală în ceea ce privește energia verde, dar și de a sprijini piața locală de Power-to-X. Intrăm acum într-o eră în care energia electrică verde este esențială pentru a răspunde la provocările legate de emisiile de CO2 în sectoarele transportului greu, industriei chimice și încălzirii. În această nouă eră, European Energy dispune de soluții verzi care pot ajuta să atingem obiectivul global al unei lumi fără emisii de dioxid de carbon, întrucât pași importanți au fost deja făcuți în lumea Power-to-X și a încălzirii verzi. Acesta va fi un pas uriaș pentru România și pentru planeta noastră.