Managerii proprietății Coroanei Britanice au pus la punct săptămâna aceasta termenii pentru cea mai mare licitație eoliană offshore din ultima decadă, scrie The Guardian.
Experții din industrie se așteaptă ca procesul complex de licitații să genereze sume record, ceea ce ar putea duce la creșterea facturilor la energie și a veniturilor Coroanei – generând în mod potențial sute de milioane pentru aceasta, deoarece Crown Estate, care administrează portofoliul proprietății monarhului britanic, deține drepturi exclusive pentru închirierea fundului mării în jurul insulelor britanice pentru energia eoliană și a valurilor. Profiturile ajung la Trezorerie, care apoi trimite 25% înapoi către Coroană, sub formă de subvenție suverană.
Criticată de către unele companii energetice, licitația a determinat deja cereri pentru o revizuire a dreptului Coroanei de de a pretinde venituri offshore.
„Dacă această sursă se va majora de patru ori, asigurați-vă că valoarea ei va rămâne publică, mai degrabă decât să fie cheltuită pentru renovarea palatului regal”, a declarat Molly Scott Cato, purtătoarea de cuvânt a partidului Verde.
Grantul suveran a fost majorat acum doi ani, de la nivelul anterior de 15%, la 25%, bani necesari pentru a renova Palatul Buckingham. Subvenția va rămâne la 25% pentru o perioadă de 10 ani, iar Casa regală ar trebui să beneficieze direct de banii acumulați din noile contracte de leasing.