Director executiv al Central Europe Energy Partners – CEEP, Mariusz Kawnik este implicat într-o serie de proiecte regionale și implicat cu competență în negocierile politicilor UE. În calitate de speaker la Romanian International gas Conference (RIGC), eveniment organizat de Energy Policy Group, el și-a exprimat opinia cu privire la situația din regiunea Europei Centrale și de Est, în contextul celor mai recente evoluții de la Bruxelles. Aceasta este transcrierea intervenției sale inițiale în ziua a 3-a a conferinței; titlurile au fost introduse de Energynomics.

Sunt câteva tendințe care se manifestă în întreaga Europă Centrală și, în special, la Bruxelles, care trebuie să fie bine înțelese și de industriile din statele membre însele, pentru ca acestea să poată să adere la parcursul politic pe care îl prezintă UE astăzi. Trebuie să spun că deși sunt un mare fan al gazelor naturale – pentru că provin din sectorul gazelor, am lucrat în acest sector în ultimii opt ani – trebuie să fiu, din păcate, mai puțin optimist decât restul vorbitorilor de astăzi, ținând cont de ceea ce am observat că se petrece în zona de legislație la Bruxelles.

Probabil vă amintiți, în urmă cu opt ani, a apărut acea prezentare a Agenției Internaționale a Energiei numită „Epoca de Aur a gazelor – World Energy Outlook”, unde se menționa că, pentru următorii cel puțin opt ani, gazul va juca un rol major și esențial în mixul energetic al UE, în Europa și la nivel mondial. Cred că dacă vă uitați cu atenție la politicile de la Bruxelles din ultimii doi ani, puteți vedea că lucrurile nu mai stau așa. Politica Uniunii Europene este o politică de eliminare a gazelor din mixul energetic al UE – întrebarea este când. În prezent se află în discuție mai multe termene. Industria gazului a fost destul de relaxată, știind că cel puțin până 2030 nu se vor schimba prea multe, iar în 2050 gazul va juca în continuare un rol, poate, mai mic, dar oricum un rol important în mixul energetic. EI bine, ce se întâmplă acum la Bruxelles este că acest proces va fi probabil mult accelerat față de ceea ce era anticipat de către industria gazieră și, probabil, în următorii doi sau trei ani vom vedea o serie de propuneri legislative ale Comisiei Europene care vor viza explicit limitarea influenței gazelor naturale în mixului energetic al Uniunii Europene.

Oroarea Taxonomiei UE

Gazele naturale pe care le folosim de secole, să spunem deja, vor deveni probabil de nefrecventat la Bruxelles în următorii trei ani. Doar pentru a vă oferi un exemplu în acest sens, în ultimele două luni cred că nu a existat o săptămână la Bruxelles unde să nu avem în discuție o nouă propunere de legiferare din partea Comisiei Europene în legătură cu Acordul climatic, și cu privire la alte resurse energetice decât gazele naturale. Acum o săptămână, ne-a fost prezentată o propunere foarte specifică: proiectul de act delegat privind taxonomia, lucru despre care probabil nu au auzit mulți oameni din sector. Dar cuvântul taxonomie îi îngrozește pe toți colegii din Europa Centrală și, probabil, și din Europa de Vest din perspectiva a ceea ce se va întâmpla cu gazele naturale, ce se va întâmpla cu sistemele de generare a electricității din prezent.

În urmă cu șase ani, aveam o discuție privind cele mai bune tehnologii disponibile pentru generarea de energie electrică; am dezbătut atunci despre faptul că ar trebui să nu susținem centralele electrice care au un prag de emisii de CO2 de 650 de grame pe kilowat oră sau 550 de grame pe kilowat oră. A fost o discuție și o dezbatere uriașe în UE, dacă să acceptăm pragul de 550 sau pe cel de 650. Asta se întâmpla în urmă cu șase ani! Ceea ce a fost prezentat în urmă cu o săptămână, de către Comisia Europeană, și va deveni lege într-un an, deoarece atât durează negocierile, este un prag de 100 de grame – cu 600 mai puțin decât cu 5 de ani în urmă; un prag de 100 grame de emisii de CO2 pe kilowatt-oră instalat în instalațiile de producere a energiei electrice care pot primi sprijin prin finanțare publică sau privată, prin instituțiile financiare ale UE și poate primi o etichetă ecologică. În concluzie, indiferent de tipul de unitate de generarea de energie electrică pe care o construiți, dacă depășește pragul de
100 de grame de CO2 pe kilowatt-oră, nu este ecologic și nu ar trebui să primească susținere de la UE sau din partea instituțiilor financiare.

Gazul iese din scenă

Unde este gazul în toată această poveste? Nicăieri, gazul iese din scenă! Toate instalațiile pe gaze construite deja sau planificate la nivelul UE depășesc cu mult pragul de 100 de grame și se încadrează undeva între 200 și 300 de grame. Singurele surse care rămân sub pragul de 100 de grame sunt generarea de energie regenerabilă, fie eoliană, solară sau de oricare doriți, fie nucleară. Oricum, cu energia nucleară este o chestiune distinctă, care cred că va fi abordată din nou anul viitor. Ceea ce vedem acum la Bruxelles, din perspectiva UE, este că Uniunea Europeană nu are în vedere ca gazele să fie un combustibil de tranziție în transformarea economiei UE până la nivelul anului 2050. Desigur, urmează negocieri, dar nu uitați că vorbim despre un act delegat; nu se negociază ca toate celelalte legi în Consiliu sau în Parlament, ci într-un fel sau altul Parlamentul îl susține cu putere, astfel că din perspectiva UE, nu se ia în considerare că gazele ar trebui să fie o parte a acestui efort pe care îl facem.

Cred că acest lucru a apărut ca o problemă neașteptată pentru statele membre din partea noastră a Europei. Mă refer la cei care, înțelegând nevoile de protecție a climei, au decis să continue cu politica energetică de trecere de la cărbune la gaz. Cred că așa s-a pus problema în România, în Polonia, în Republica Cehă în ultimii trei ani: „să trecem de la cărbune la gaz și totul va fi bine!” Din păcate, această trecere nu va rezolva problema, deoarece generarea pe bază de gaze naturale, într-un an sau doi, nu va fi instrumentul recomandat de UE. Prin urmare, cred că acesta este un lucru pe care statele membre din partea noastră a Europei nu îl înțeleg prea bine.

Exemplul Poloniei

Acest lucru s-a întâmplat deja în Polonia, unde în ultimul an a existat o schimbare majoră în politica guvernului privind clima. Guvernul s-a pregătit să încerce să treacă de la cărbune la gaz; acum, în ultimele două luni, a apărut o altă schimbare majoră, care prevede trecerea de la cărbune direct la surse regenerabile, fie că vorbim de generarea pe bază de hidrogen, fie că este vorba de generarea din surse eoliene… Se dezvoltă numeroase proiecte de energie fotovoltaică acum în Polonia, dar vorbim despre o schimbare majoră în strategiile principalelor companii din întreaga Europă Centrală. Cred că și companiile românești vor trebui să se gândească cu mare atenție la acest lucru – probabil că transformarea bazată pe trecerea de la cărbune la gaz nu va mai funcționa.

Deși investițiile deja realizate pentru generarea de energie electrică pe bază de gaze naturale și pentru infrastructura de distribuție și transport gaze naturale vor mai juca probabil un rol, iar companiile vor putea obține venituri din infrastructura deja construită, investițiile masive în infrastructură exclusiv de gaze în următorii 20 ani sunt o mare problemă și un risc major pentru companiile energetice. Așa cum am spus la început, personal cred că este un dezavantaj, cred că este o direcție greșită, deoarece am putea folosi foarte ușor gazul ca instrument de decarbonizare a unor economii precum cele din România, Polonia sau Republica Cehă, unde cărbunele este încă o parte importantă a mixului energetic. Se poate elimina foarte ușor cărbunele prin investiții rapide în sectorul gazelor naturale.