Acesta este transcriptul mesajului transmis de Mark Beacom, CEO Black Sea Oil & Gas și vicepreşedinte RBSTA, cu prilejul Energy Strategy Summit 2016, desfăşurat pe 31 mai la Palatul Snagov. Pentru a vedea un sumar al celor mai importante mesaje transmise, mergeţi la articolul 27 de idei esenţiale după Energy Strategy Summit 2016.

Bună ziua tuturor,

Sunt CEO al Black Sea Oil & Gas, precum și vicepreședinte al RBSTA, care este asociația companiilor de ţiţei şi gaze cu activităţi offshore în România și care include, pe lângă compania noastră Black Sea Oil & Gas, pe ExxonMobil, OMV Petrom, Romgaz, Lukoil Overseas, Gas Plus International şi Petro Ventures.

Această sesiune abordează tema securităţii energetice și aș dori să lansez o afirmaţie foarte îndrăzneață: ca țară, dacă vrei să ai securitate energetică, trebuie să-ţi produci energia tu însăți. Acesta e cel mai sigur mod de a avea securitate în aprovizionarea cu energie. Mai sunt şi alte avantaje care apar atunci când îţi produci singur energia. De exemplu, în cazul gazelor naturale, de vreme ce consumi gaze în România, este de preferat ca taxele și redevențele să meargă către Guvernul român, mai degrabă decât către un guvern străin. Acest lucru este valabil și în ceea ce priveşte locurile de muncă și investițiile. Este mai bine ca locurile de muncă și investițiile să rămână în România, decât să consumi gaz în Romania iar beneficiile asociate respectivelor locuri de muncă și investiții să fie culese de altă țară.

În ceea ce priveşte Marea Neagră și măsura în care poate asigura securitatea energetică a României, am auzit astăzi deja că Marea Neagră are potențial. S-au făcut descoperiri dar, din păcate, până în prezent – de fapt, de peste 30 de ani deja – nu s-a anunţat încă nicio descoperire comercială la Marea Neagră. Iar asemenea situaţii nu sunt neapărat rare. De fapt, peste tot în lume există descoperiri care nu au ajuns în faza de producţie vreme de zece sau douăzeci de ani şi care ar putea să nu fie niciodată valorificate. Explicația apariției unor asemenea situaţii poate fi structurată pe trei direcţii. Există trei motive pentru care o descoperire făcută nu ajunge să intre vreodată în faza de producţie.

Primul motiv este gradul de dificultate tehnologică. Tehnologia necesară poate fi atât de complicată – fie că vorbim despre adâncimi mari ale apei, despre tipul de rezervor, sau despre volumul de instalații care trebuie construite – încât investiția nu este viabilă. Așadar, tehnologia este unul dintre motive, altul provine din blocajele în reglementare, iar al treilea este gradul de risc asociat investiției respective. Acestea sunt cele trei elemente care pot face ca o descoperire să nu atingă niciodată stadiul de producție. Din păcate, pentru zona românească a Mării Negre toate aceste trei elemente constituie serioase provocări. În ceea ce privește tehnologia, realitatea este că, în apele mai puțin adânci, rezervele tind să fie mai degrabă mici. Oricum, însă, eşti obligat să mergi peste 100 de kilometri în larg, să sapi sonde offshore, să construieşti platforme marine, să construieşti 140-150 de kilometri de conducte, să construieşti facilitățile necesare la ţărm, astfel încât este foarte dificil. În cazul zăcămintelor din ape adânci, totul devine mult mai dificil. Tehnologia necesară este mai restrictivă, iar costurile sunt mai substanțiale. Rezervele sunt mai mari, dar și provocările sunt pe măsură.

În ceea ce privește blocajele în materie de reglementare, acestea sunt o problemă reală la Marea Neagră, pentru România. Adevărul este că, în prezent, nu există o bază legală care să permită unui producător să dezvolte un zăcământ offshore în România. Nu există o bază legală pentru a face acest lucru! Ironia este că există o bază legală pentru a lua o descoperire românească și a o dezvolta în Bulgaria, dar nu cred că aceasta este calea cea mai bună pentru dezvoltarea resurselor românești. Iar problema cu care ne confruntăm în privinţa blocajelor de reglementare nu provine din aceea că nu se înțelege despre ce este vorba sau că nu se reușește convingerea autorităților de reglementare de existența ei.

De fapt, am avut susţinere, mai ales din partea ANRM, a domnului Sorin Gal în special, în ceea ce privește înțelegerea problemelor și încercarea de a le debloca. Am avut susţinere din partea Ministerului Mediului, de la Ministerul Energiei, am avut susţinere din partea Guvernului anterior şi avem susţinerea actualului Guvern, în încercarea de a rezolva aceste chestiuni. Problema ţine de punerea în aplicare. Deși toată lumea este de acord şi pare că soluția este evidentă, măcar ca punct de plecare, pur și simplu nu avansăm câtuşi de puţin. Iar pentru noi, ca investitor la Marea Neagră, dacă nu putem produce, nu putem investi. Aceasta ar fi situația în ceea ce privește blocajele în materie de reglementare.

Al treilea motiv care afectează capacitatea de a dezvolta proiectele din Marea Neagră și de a crea securitatea energetică am spus că ţine de gradul de risc asociat investiției. Practic, atunci când ajungem la punctul în care suntem gata să dezvoltăm, să construim instalațiile necesare, la fel ca orice altă companie va trebui să mergem în faţa comitetului nostru pentru investiții și să explicăm întregul proiect, iar ei vor analiza toate riscurile. Și unul dintre riscurile care constituie un adevărat semnal de alertă şi care provoacă îngrijorare maximă pentru investitori este lipsa stabilităţii fiscale într-o țară, cazul în care se schimbă regulile fiscale. Cu atât mai mult lucrurile nu arată deloc bine în cazul în care aceste reguli se schimbă după ce investitorul a venit, a fost de acord cu un anumit regim fiscal, a cheltuit sume mari de bani, după care este amenințat că regimul fiscal se va schimba. Acesta este un lucru foarte important, deoarece pune toate aceste dezvoltări de proiecte în faţa unui risc semnificativ.

Ȋn afara principiului stabilității, mai este un lucru care sper că poate va rezulta din strategia energetică națională, şi anume modul în care privim la starea de sănătate a industriei de țiței şi gaze din România. Există o opinie potrivit căreia această industrie este foarte bogată, poate fi impozitată mai mult și ar trebui să fie impozitată mai mult. Această percepţie trebuie să fie analizată mai atent, pentru că în România există multe companii care suferă şi acestea sunt companii româneşti. Prospecțiuni, o companie românească, care este cea mai mare companie de explorări seismice din Europa, a intrat în administrare judiciară. Două companii de foraj onshore au trecut în administrare judiciară. Condmag, compania de construcții de conducte, a intrat în administrare judiciară. AMEC, una dintre cele mai mari companii de construcții offshore din lume, a părăsit România. Cameron, Weatherford, Schlumberger au operat disponibilizări uriaşe. Cu adevărat nu este momentul să privim la această industrie ca la una ce poate suporta o povară încă şi mai grea.

Suntem foarte încrezători cu privire la descoperirile făcute în Marea Neagră, avem dorinţa și capacitatea de a merge mai departe. Avem însă nevoie de sprijin pentru a ne putea asigura că există stabilitate în ceea ce privește regimul fiscal și, de asemenea, pentru a putea depăși blocajele de reglementare care împiedică materializarea proiectelor de dezvoltare.