Acasă » Interes general » Mercedes investeşte miliarde de euro pentru 10.000 stații de încărcare rapide

Mercedes investeşte miliarde de euro pentru 10.000 stații de încărcare rapide

6 ianuarie 2023
Interes general
energynomics

Mercedes-Benz a anunțat că este dispus să investească miliarde de euro pentru a construi până în 2030 aproximativ 10.000 stații rapide de încărcare a vehiculelor electrice în Europa, America de Nord şi China, transmite Reuters.

Anul acesta vor începe lucrările de construcții în America de Nord, având ca obiectiv 2.500 puncte de încărcare în 400 de locații din SUA şi Canada, până în 2027, a informat producătorul auto la CES – principalul târg anual pentru tehnologii şi electronice de larg consum – care se desfăşoară în Las Vegas – în perioada 5-8 ianuarie.

Mercedes va împărți peste un miliard de euro din investițiile necesare până în 2030 în America de Nord cu MN8 Energy, un producător de energie regenerabilă şi operator de baterii de stocare. De asemenea, va fi încheiat un parteneriat între Mercedes şi compania ChargePoint, care are o rețea de puncte de încărcare, pentru expertiză tehnologică, conform Agerpres.

Directorul general al MN8, Jon Yoder, a informat că firma se aşteaptă să realizeze profit în următorii cinci-şapte ani, posibil mai devreme dacă obține subvenții.

Sunt în derulare discuții cu potențiali parteneri pentru o rețea de puncte de încărcare în Europa şi China.

Conform datelor din iulie 2022, în Statele Unite există aproximativ 140.000 puncte de încărcare publice pentru vehiculele electrice, în condițiile în care consumatorii din întreaga lume sunt descurajați să achiziționeze modele electrice din cauza infrastructurii deficitare de încărcare.

În Europa, unde Mercedes-Benz, Volkswagen, BMW, Ford şi Hyundai au înființat societatea mixtă Ionity, dedicată infrastructurii pentru vehiculele electrice, erau aproximativ 375.000 stații rapide de încărcare disponibile la finalul lui 2021, conform unui studiu al McKinsey. Pentru a face față aşteptatei creşteri a cererii, regiunea are nevoie de cel puțin 3,4 milioane stații de încărcare până în 2030.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *