Acasă » Interes general » MFP: Criza prețurilor la energie poate fi atenuată şi prin reforma Pactului de Stabilitate şi Creştere

MFP: Criza prețurilor la energie poate fi atenuată şi prin reforma Pactului de Stabilitate şi Creştere

16 martie 2022
Interes general
energynomics

Reforma adecvată a regulilor fiscale din Pactul de Stabilitate şi Creştere poate duce la revigorarea investiţiilor necesare pe piaţa energiei şi în domeniul apărării, iar din acest punct de vedere, criza preţurilor la energie poate fi atenuată şi cu ajutorul reformei Pactului de Stabilitate şi Creştere, susţine ministrul Finanţelor Publice, Adrian Câciu.

Adrian Câciu i-a prezentat omologului său ceh, Zbynek Stanjura, poziţia României în privinţa revizuirii regulilor fiscale din Pactul de Stabilitate şi Creştere, într-o întâlnire care a avut loc la Bruxelles, în marja reuniunilor Consiliului ECOFIN şi Eurogrup în format extins.

Cehia va deţine Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene în al doilea semestru al acestui an, iar ministrul ceh al Finanţelor a dat asigurări că ajungerea la un compromis pe tema guvernanţei economice europene va fi una dintre priorităţile mandatului său. Cei doi miniştri au convenit că revenirea la vechile reguli fiscale europene nu este realistă, fiind nevoie de o nouă abordare care să menţină plafonul maxim de 3% pentru deficitul bugetar. În acelaşi timp, eventualele soluţii de compromis ar trebui să se aplice unitar, pentru toate statele membre.

„România susţine asigurarea flexibilităţii pentru investiţii, inclusiv în ceea ce priveşte principalele provocări cu care ne confruntăm în materie de securitate şi de criză energetică. Din acest punct de vedere, salutăm angajamentul Cehiei de a trata prioritar reforma regulilor fiscale pe perioada Preşedinţiei Consiliului UE, cu asigurarea unui echilibru între viteza procesului şi calitatea rezultatului negocierilor. Într-un context critic din punct de vedere geopolitic, dar şi marcat de provocările creşterilor preţurilor la energie, a inflaţiei sau a perspectivei producerii unor blocaje în lanţurile de aprovizionare, reforma adecvată a regulilor fiscale din Pactul de Stabilitate şi Creştere poate duce la revigorarea investiţiilor necesare pe piaţa energiei şi în domeniul apărării. Din acest punct de vedere, criza preţurilor la energie poate fi atenuată şi cu ajutorul reformei Pactului de Stabilitate şi Creştere”, a spus Adrian Câciu.

Discuţiile dintre cei doi miniştri ai Finanţelor au vizat şi evoluţiile pe alte dosare importante precum revizuirea Directivei privind Impozitarea Energiei (ETD) sau pachetul „Fit for 55”, propus de Comisia Europeană în 2021. În acelaşi timp, ministrul Adrian Câciu a asigurat sprijinul României pentru implementarea priorităţilor Cehiei pe perioada Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, în a doua jumătate a anului 2022.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *