Acasă » Petrol și Gaze » Consumatori » MH Petersen: Suntem departe de o Uniune Europeană a Energiei

MH Petersen: Suntem departe de o Uniune Europeană a Energiei

29 ianuarie 2015
Consumatori
energynomics

Uniunea energetică rămân un factor necunoscut, spune Morten Helveg Petersen, membru danez al Parlamentului European și al Comisiei Parlamentare pentru industrie, cercetare și energie.

Statele membre trebuie să coopereze între ele și să se subordoneze unei structuri de guvernare conduse de Comisia Europeană (CE), întărite de măsuri punitive, dacă UE vrea să devină independentă de gazul rusesc, susține Petersen, care a subliniat de asemenea importanța energiilor regenerabile și a eficienței energetice, conform Euractiv.com.

Nimeni nu știe cum va funcționa Uniunea energetică, dar este una dintre sarcinile ardente ale CE.

„În mod clar, aceasta este una dintre cele mai mari presiuni pentru noua Comisie Europeană. E o lucrare în curs, ca să mă exprim diplomatic. Există o mulțime de interes cu privire la acest lucru. Am văzut o mulțime de documente și concepte despre asta. Ne îndepărtăm de o uniune de energie în care este vorba de negocierea contractelor de gaz cu Putin, dar este încă în curs de definit. Este un nou mare proiect într-o perioadă cu adevărat dramatică a istoriei UE „, a spus el.

„Există o ironie în faptul că UE a fost fondată din cauza aspectelor privind securitatea aprovizionării cu cărbune și oțel, iar acum, 50 până la 60 de ani mai târziu, avem o situație în care prea multe țări sunt prea dependente de gazul rusesc. Trebuie să crească și să răspundă acestor provocări. Trebuie să avem o mai mare independență faţă de Putin.

Aceasta solicită acțiuni din partea UE pentru a defini uniunea energetică și pentru intensificarea cooperării între statele membre. Statele membre sunt foarte active în a declara că mixul energetic este prerogativa lor principală, dar trebuie să avem mai multă cooperare.”

Totodată, UE trebuie să utilizeze mai puțin gaz rusesc și mai multe surse regenerabile de energie, adaugă el.

„Pe termen lung, domeniile –cheie sunt energiile regenerabile și eficiența energetică. Dar există o mulțime de lucruri de făcut. Inițial, am gândit criza din Ucraina ca pe o criză a gazelor. Este de fapt mai mult de o criză a agentului termic. Trebuie să venim cu un plan – și planul de investiții al lui Juncker va avea un rol- prin care să se dezvolte mai mult sistemele de termoficare și răcire, în scopul de a spori independența pe termen lung”, a mai spus el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *