Anticipând noile evoluții din piața de captare și stocare a carbonului (Caron Capture & Storage – CCS) în regiunea Europei Centrale și de Est, Michal Wendolowski, manager de tehnologii și politici climatice la Bellona Europa, ne-a transmis câteva idei în cadrul EnergynomicsTalks. Ne-am concentrat pe România și Polonia, cu privire la ce ar putea face aceste două țări pentru a aborda problema emisiilor de CO2 prin utilizarea tehnologiilor CCS.
Bellona Europa este parte dintr-o organizație mai mare numită Fundația Bellona. Cu sediul la Oslo, aceasta este principalul ONG de mediu din Norvegia, axat pe politici și tehnologii climatice. Echipa dedicată din Bruxelles se numește Bellona Europa, a explicat Michal Wendolowski. „O parte din activitatea noastră se referă la decarbonarea la nivelul industriei și tratarea concomitent a unor segmente precum transporturile, electrificarea, hidrogenul, finanțele durabile și economia circulară – principalele subiecte pe care le întâlnim astăzi în discuțiile despre politicile climatice”, a afirmat el. Înainte de Bellona, Michal a lucrat pentru asociația europeană a producătorilor de îngrășăminte. „Am așadar experiența de a fi lucrat pentru o industrie energointensivă și acum, în calitate de manager de tehnologii și politici climatice la Bellona, mă concentrez pe promovarea captării și stocării carbonului în Europa Centrală și de Est”.
Polonia și România sunt similare în mai multe privințe. Ambele state membre au ratat să realizeze proiecte de CCS în trecut, chiar dacă au avut sectoare mari de producere a energiei pe bază de cărbune. Ambele continuă să se bazeze pe cărbune în mixul energetic pentru cel puțin încă 10-15 ani. În ambele țări, administrațiile centrale au eșuat în a coordona și direcționa proiecte atât de complexe și interdependente.
Tehnologiile sunt mature…
O întrebare esențială în abordarea CCS este dacă, dincolo de proiectele-pilot, există o tehnologie matură în măsură să îndeplinească promisiunea de captare și stocare a CO2. „Răspunsul scurt ar fi da, CCS este o tehnologie matură”, a declarat Michal Wendolowski. Pe de altă parte, dacă intrăm în detalii, totul devine mai nuanțat. „Multe persoane văd CCS ca pe un set de tehnologii, și nu neapărat ca pe o singură tehnologie. Există tehnologia de captare cu o gamă întreagă de posibilități și diferite etape de maturitate tehnologică. De exemplu, există tehnologii care au fost aplicate timp de decenii în ceea ce privește captarea CO2. Apoi avem zona de transport care este, de asemenea, matură din punct de vedere tehnologic și comercial. Transportăm CO2 de mai multe decenii deja cu camioane și nave, de la sit-uri industriale unde carbonul este un produs secundar până la locul unde este utilizat în procese industriale, precum sere sau fabrici de băuturi carbogazoase. În cele din urmă, avem elementul de stocare unde, de asemenea, există exemple de succes încă din anii’70.”
… dar sunt prea puține utilizări comerciale
Cu toate acestea, este mai complicat să construiești un proiect de la A la Z folosind doar tehnologii mature și viabile din punct de vedere comercial.
„A pune totul laolaltă este adevărata provocare! Să captezi CO2, să îl poți transporta de la punctul de captare la punctul de stocare, să ai instalația de stocare identificată, caracterizată și dezvoltată – totul durează foarte mult timp. De obicei, este nevoie de între șapte și zece ani pentru a dezvolta proiectul la scară completă”, a declarat Michal Wendolowski.
El s-a referit, de asemenea, la cele mai recente date de la Global CCS Institute, care arată că există maxim 27 de instalații CCS operaționale în întreaga lume, cu o capacitate totală de 36,6 milioane de tone pe an de CO2 captat. Volumul a stagnat din 2018, deși, în ultimii trei ani, lista de proiecte aflate în stadiu de dezvoltare sau de construcție a crescut de trei ori.
În SUA, tehnologia de captare a CO2 s-a dezvoltat cel mai rapid, a observat expertul Bellona, „și nu neapărat ca o tehnologie de protecție a mediului, cât pentru a crește producția de hidrocarburi”. Vorbim despre un lanț valoric mai mic, de cele mai multe ori controlat de o singură entitate – operatorul de petrol și gaze. „În SUA, cea mai mare parte a CO2 care este utilizat în prezent pentru creșterea gradului de recuperare a petrolului (EOR) nu este de fapt captat din procese industriale, ci este extras din rezervoare naturale de CO2, deci nu aduce niciun beneficiu climatic net”, a declarat Michal Wendoelowski.
Accentul se pune diferit…
În comparație cu situația de acum două decenii, obiectivul decarbonării s-a extins dincolo de sectorul producției de energie electrică și include mult mai multe industrii decât cărbunele. „Prin urmare, sectoarele industriale trebuie să înceapă să-și planifice traseul pentru decarbonizare”, a menționat expertul Bellona. Există mai multe căi de acțiune, a subliniat el. „Primul pas este întotdeauna eficiența energetică – reducerea utilizării combustibililor fosili, înlocuirea materiilor prime, poate electrificarea unor procese”. Dar există industrii precum cimentul, industria rafinării, industria îngrășămintelor în care „practic nu există nicio tehnologie de reducere a emisiilor la scară largă decât CCS”.
Pentru astfel de industrii, atunci când este disponibilă energia electrică verde, producerea de hidrogen pe bază de electroliză ar putea fi o soluție; când nu, „probabil că este mai logic să instalezi o unitate CCS”, a spus Michal Wendolowski. „CCS nu este un instrument unic pe care să îl folosim în toate instalațiile. Fiecare regiune trebuie evaluată pe baza unor întrebări de tipul: care este intensitatea emisiilor de dioxid de carbon la nivelul rețelei?; are această instalație de producție acces la suficientă energie electrică? Foarte rar, unitățile industriale sunt construite izolat, cel mai adesea vorbim despre parcuri industriale care grupează diferite sectoare sau fabrici din diferite sectoare și cred că acesta este noul model de dezvoltare a CCS în viitorul apropiat”, a explicat el.
… iar o strategie a UE pentru CCS ar ajuta foarte mult
Unele dintre cele mai mari grupuri energetice și industriale din Europa au anunțat deja că CCS face parte din planurile lor de dezvoltare. OMV Petrom este un exemplu, în România, Michal Wendoowski a menționat alte câteva exemple din Polonia. Cu toate acestea, „cred că trebuie să avem o strategie CCS la nivelul UE, modelată poate după strategia pentru hidrogen”, a afirmat el.
O strategie a UE ar transmite statelor membre un semnal puternic că UE recunoaște rolul CCS. „Avem nevoie de mai multe instrumente de finanțare adaptate pentru CSS și, mai ales, pentru realizarea infrastructurii de transport și stocare, un element absolut crucial pentru succesul CCS. Niciun proiect industrial nu va investi în captarea carbonului dacă nu știe clar ce va face cu el după aceea. Timpul necesar pentru dezvoltarea infrastructurii de transport și stocare poate fi de până la 10 ani, așa încât guvernele trebuie să înceapă deja să facă planuri pentru aceasta”, a afirmat Michal Wendolowski. În prezent, prin mecanismul de Conectare a Europei există deja fonduri alocate proiectelor de infrastructură în domeniul energiei și al CO2, dar „din păcate, acesta nu recunoaște alte modalități de transport decât conductele, așa încât, în prezent, numai conductele de CO2 sunt eligibile pentru schemele de finanțare ale UE. […] Uneori nu are sens să construim o conductă, uneori este mai ușor să transportăm carbonul cu barja pe râu sau cu camioane sau cu trenul sau să-l expediem pe vase dintr-un port în altul”, a explicat el.
O strategie a UE pentru CCS ar fi utilă și din perspectiva proiectelor transfrontaliere care pot să încurajeze țările care nu dispun de capacități de stocare să colaboreze cu cele care au aceste capacități pentru a construi împreună infrastructura de transport, pentru a identifica unitățile industriale, forța de muncă și toate celelalte resurse necesare pentru lanțul valoric dintr-o regiune.