Romgaz își ajustează în prezent strategia de investiții pentru a ține cont de noile politici de mediu decise la Bruxelles, a spus Mihaela Toader – director de strategie, Relații Internaționale, departamentul Fonduri Europene, Romgaz, în cadrul conferinței Regional Approach Brussels – Energy Transition, organizate de Energynomics. În următorii 2-3 ani, pe lângă centralele proprii, Romgaz va investi în capacități de generare pe bază de regenerabile de circa 100 MW pentru a asigura mixul energetic necesar de vârf.
Strategiile companiilor depind de politicile UE
Politicile europene au întârziat deja, iar asta pune în dificultate deciziile companiilor. ”Pentru România, este foarte important să vedem cum vor fi formulate politicile, nu doar în ceea ce privește Fondul de Restructurare, ci și legat de Fondul de Modernizare. Există și politica de coeziune, care, pentru România reprezintă o facilitate enormă dedicată investițiilor. Aceasta ar trebui să ne ajute în dezvoltarea și îmbunătățirea competitivității la nivel local.”
”Suntem gata să investim. Suntem o companie solidă, vrem să ne consolidăm core-business-ul, producția de gaze, și să utilizăm foarte bine acest produs unic – singura soluție disponibilă în acest moment pentru a crește capacitatea de generare de electricitate în România. Ne propunem să producem electricitate cu ajutorul celor mai bune tehnologii”, a spus Mihaela Toader.
Romgaz va utiliza Fondul de modernizare pentru diverse proiecte, între care centrala pe bază de gaze naturale de la Mintia, un proiect pentru care s-a lucrat în ultimii doi ani și care are deja aprobat studiul de fezabilitate. Proiectul pentru regenerabile va fi inclus între aceste proiecte abia anul viitor, întrucât pe lista Fondului de modernizare pot fi incluse doar proiecte mature, cu componenta de co-finanțare deja existentă.
“Pentru a contribui la neutralitatea climatică, urmărim îndeaproape taxonomia europeană, acum în fază de proiect, inclusiv hidrogenul. Urmărim și regenerabilele, vrem să combinăm cele două resurse și să utilizăm gazul atunci când regenerabilele nu produc”, a mai sus Mihaela Toader.
Ea a insistat că trebuie ca neutralitatea tehnologică să fie respectată și “să nu scoatem gazul în afara tranziției”. „Trebuie să fim onești să admitem că avem ținte de emisii, însă acestea nu pot fi îndeplinite în următorii 10 ani lipsa combustibilului de tranziție și mai predictibil – gazul natural”.
Se repetă povestea din 2014
Acum este o perioadă de pregătiri și observații, pentru că timpul disponibil până la debutul noului exercițiu financiar este foarte scurt. “Se repetă, practic, aceeași poveste din 2014: nici bugetul și nici noile reglementări nu erau adoptate înainte de noul exercițiu financiar. Exista foarte multă incertitudine, nimeni nu știa cum trebuia construit proiectul viitor pentru a avea proiecte eligibile, iar asta a dus la o serie de întârzieri, o rată de absorbție scăzută și o lipsă de încredere. Vedem această situație repetându-se din nou. Din păcate, pentru Fondul de Modernizare, care ar trebui să fie principalul nostru fond în tranziție, (dosarele) nu sunt gata, actul principal a fost adoptat tacit în iulie, iar statele membre încearcă să recupereze teren și să-l adopte în legislațiile proprii, pentru a-l putea implementa. Pentru noi acest lucru este extrem de îngrijorător”, a spus ea.
”Pentru Politica de Coeziune, există o soluție de compromis propusă, conform căreia Fondul European Regional de Dezvoltare poate dedica 5% pentru gaze naturale, dar nu știm care vor fi pozițiile Parlamentului, Consiliului și Comisiei Europene”, a precizat Mihaela Toader.
”Vreau să reamintesc tuturor că un proiect, fie de cogenerare, fie în ciclu combinat, are nevoie de circa doi ani pentru a fi pregătit în mod corect. Toată lumea vrea să lanseze proiecte noi, știm că avem un deficit de electricitate în România, pe care trebuie să-l abordăm, pentru a asigura securitatea energetică, însă nu știm cum să dinamizăm aceste proiecte pentru a respecta acordurile la nivel european. De aceea, pentru noi, ca firmă, este o perioadă provocatoare, încercăm să ne adaptăm pentru a face față oricărei posibilități care ar putea apărea prin prisma noii legislații”, e explicat Toader.