Acesta este transcriptul mesajului transmis de Mihnea Constantinescu, ambasador cu însărcinări speciale pentru securitate energetică, cu prilejul Energy Strategy Summit, desfăşurat pe 4 iunie la Palatul Cantacuzino din Buşteni.

Mulţumesc energynomics.ro pentru această iniţiativă de a organiza o dezbatere, cu o participare atât de importantă pe tema strategiei energetice naţionale a României.

Profit de faptul că Răzvan Nicolescu nu este aici şi am să vorbesc ceva mai mult şi mai liber, pentru că altminteri sigur ar fi vorbit despre realizările strategiei energetice din anul 2014. Sper că la sfârşitul anului 2015 domnul ministru Gerea va putea să prezinte realizările dumnealui în domeniul strategiei energetice naţionale. Desigur au fost unele progrese în 2014 pe acest subiect şi cred că evaluările obiective pe care colectivul de specialişti care a lucrat la această strategie sunt deosebit de importante şi oferă o baza substanţială de discuţie pentru stabilirea priorităţilor strategice de dezvoltare a acestui sector.

Documentul prezentat în decembrie 2014, până la urmă, ar trebui să fie şi baza de pornire a unora dintre discuţiile noastre, dacă este să ne uităm doar la analizele SWOT pe care dânşii au reuşit să le realizeze în tot efortul care a fost făcut pe parcursul anului. Pe de altă parte cred că este incorect să spunem că în acest moment România nu are o strategie energetică naţională, pentru că există documentul elaborat în anul 2007, pentru perioada 2007-2020, însă este evident că de atunci multe lucruri s-au întâmplat şi în ceea ce priveşte statutul european al României, dar şi în ceea ce priveşte platforma politicilor energetice europene. Este momentul să trecem de la această fază retorică, adesea politicianistă în abordarea subiectului strategiei energetice, la o fază a acţiunii efective, coerente şi responsabile.

Spre exemplu, recent am participat la Bruxelles alături de numeroşi reprezentanţi ai mediului de afaceri din sectorul energetic la evenimentul dedicat energeticii româneşti, organizat de către Centrul Român al Energiei şi felicit conducerea acestui centru pentru această iniţiativa. E regretabil totuşi că o astfel de ocazie la nivel european pentru promovarea oportunităţilor din acest sector a fost marcată de dilema profundă “avem sau nu avem o strategie energetică naţională”. Este regretabil însă şi că argumentele noastre instituţionale sunt prea lente şi adesea neconvingătoare în raport cu ritmul extraordinar de evoluţie al oportunităţilor din acest sector. Pe de altă parte, consider că este foarte bine că există o astfel de presiune, absolut justificată din partea societăţii civile, a mediului de afaceri pentru a avea în acest an o strategie vizionară şi la nivelul potenţialului României în plan energetic. Sunt câteva lecţii importante pe care le-am învăţat deja din această experienţă a încercărilor succesive de a actualiza strategia naţională. În primul rând, România ca stat membru al Uniunii Europene nu mai are timp de pierdut cu proceduri birocratice şi confuze şi trebuie să aibă în acest an un document strategic clar, bine structurat şi mai ales asumat prin consens politic naţional. În al doilea rând, tot ca stat membru al Uniunii Europene, România trebuie să îşi asume prin strategia energetică obiectivele şi ţintele stabilite prin noul cadru al politicilor europene, respectiv strategia 20-20-20, strategia de securitate energetică a Uniunii Europene, cadrul energie-schimbări climatice până în 2030 şi nu în ultimul rând toţi cei 5 piloni ai viitoarei uniuni energetice. În al treilea rând, răspunsurile strategiei trebuie corelate cu planurile de dezvoltare economică, în speţă cu planurile de reindustrializare din diferite sectoare de activitate. Şi aici dau perfectă dreptate domnului ministru Gerea, care a formulat recent public, o asemenea exigenţă. În al patrulea rând, nu mai putem continua metoda păguboasă de a formula din birou sau prin outsourcing strategii naţionale, în special pe domeniul energetic. Obiectivele, planurile şi priorităţile mediului de afaceri din domeniul energiei trebuie să fie corect şi amplu reflectate, integrate şi corelate în acest document strategic. Trebuie să apreciem noul cadru promovat de Guvern pentru consultarea mediului de afaceri pe acest domeniu, şi anume să dau doar câteva exemple: coaliţia pentru dezvoltarea României, grupul de lucru la nivelul primului ministru pentru sectorul energiei electrice, consultările sistematice cu asociaţiile investitorilor din sectorul petrol şi gaze, ROPEPCA şi ARCOMN, dar şi cu alte asociaţii precum ARPEE sau ACUE. Aceasta poate deveni o nouă metodă de lucru, pe care trebuie să o dezvoltăm, inclusiv în fundamentarea direcţiilor strategice. În al cincilea rând, având în vedere noul context regional european şi global, strategia energetică trebuie să definească şi să reflecte în cel mai înalt grad obiectivele de securitate energetică ale României, ca obiective ale securităţii naţionale. Faţă de acest obiectiv nu voi conteni să repet şi să susţin dependenţa intrinsecă a celor 3 piloni strategici: guvernanţa energeticii, securitatea energeticii şi securitatea naţională. Guvernanţa energeticii trebuie să se reflecte în predictibilitate, transparenţă decizională, reguli corporatiste, integritate şi profesionalism în fundamentarea deciziilor, consultare onestă cu mediul investiţional şi de afaceri din domeniu. Astfel de atribute ale guvernanţei energeticii vor da mai multă încredere investitorilor de care avem nevoie, vor putea proteja mai bine acest sector strategic de vulnerabilitatea în faţă provocărilor şi de contaminarea cu interese obscure, contrare interesului naţional al României, vor plasa cu adevărat interesul cetaţenilor români în centrul politicilor din domeniu, vor atrage valorile profesionale româneşti din ţară şi din străinătate pentru a se regăsi într-un proiect naţional strategic de cea mai mare importantă pentru viitorul României.

Cert este că avem nevoie de un consens naţional, care să recunoască rolul fiecăruia dintre cei 3 piloni despre care vorbeam, în fundamentarea oricărei politici şi a oricărui proiect din domeniul energetic. România are suficiente atuuri în plan regional, european, întrucât are o dependenţă moderată de surse unice de aprovizionare cu energie din import, dispune de un mix energetic rezonabil şi flexibil, are potenţial de ţară de tranzit energetic.

Dacă este, însă, să consultăm doar exigenţele uniunii energetice, România trebuie să fie pregătită nu doar pentru securitatea aprovizionării cu gaze naturale, dar şi pentru a se integra în piaţă internă pe baza legislaţiilor şi reglementărilor europene, trebuie să facă eforturi imense pentru a atinge ţintele de eficientă energetică, de decarbonizare a producerii energiei şi a dezvoltării economice. Luni, la Luxemburg la Consiliul Energiei, miniştrii de resort vor avea o dezbatere de orientare pe tema implementării strategiei de securitate energetică şi practic de proiectare a direcţiilor strategice de asumare la nivel naţional şi european a pilonilor uniunii energetice. Ei bine, din punctul nostru de vedere, consolidarea securităţii energetice europene trebuie să rămână prioritatea fundamentală a Uniunii Europene. Am apreciat şi contribuim la iniţiativa Comisiei Europene de a crea un cadru de cooperare în Europa Centrală şi de Sud-Est pe domeniul aprovizionării cu gaze, aşa-numitul GESEC şi milităm pentru a exista un proces transparent de identificare a proiectelor strategice regionale, de interes şi pentru România. Considerăm că acest cadru european este cel mai potrivit format pentru discutarea şi evaluarea oricărui proiect nou, în special pentru proiectele regionale din domeniului gazului, aşa cum a fost stabilit de Comisia Europeană, la Bruxelles, şi nu în capitale din afara Uniunii. Pentru a înlătura orice speculaţii, reamintesc că proiectele prioritare în plan regional pentru România sunt cele care se află deja în proces de selecţie pentru posibilă finanţare europeană, ca proiecte de interes comun, între care componentele pe teritoriul naţional ale coridorului regional de transport Bulgaria-România-Ungaria-Austria, conectarea viitoarelor resurse de gaze din Marea Neagră la Sistemul Naţional de Transport şi ulterior la coridorul regional, consolidarea capacităţii de interconectare energetică cu Republica Moldova, cuplarea Sistemului Naţional de Transport la sistemele regionale de tranzit.

Desigur, pe parcursul zilei vor fi multe propuneri şi multe iniţiative care probabil sper să fie sintetizate într-o formă coerentă pentru a fi o contribuţie la viitorul proiect al strategiei sau viitoarele proiecte de direcţii strategice, însă ceea ce aş dori să regăsesc în discuţiile de astăzi sunt şi câteva priorităţi care le-am identificat în ultimii ani, atât în interacţia cu diverse asociaţii profesionale, diverse asociaţii ale oamenilor de afaceri, dar şi cu experţii care au lucrat până acum la strategie. În plan intern sigur

• punerea în valoare mai bună a potenţialului onshore de gaze şi petrol,
• valorificarea potenţialului resurselor energetice de la Marea Neagră,
• dezvoltarea capacităţii şi fiabilităţii Sistemului Naţional de Transport al gazelor pentru a-l face capabil să se cupleze la cele mai importante proiecte regionale ale UE,
• creşterea capacităţii strategice de stocare a resurselor de gaze pe teritoriul României,
• dezvoltarea infrastructurii naţionale pe domeniul petrolier, inclusiv cu relevanţă în plan regional,
• clarificarea rolului pe care sectorul carbonifer îl va juca în continuare în mix-ul energetic naţional,
• consolidarea capacităţii de producere a energiei în centrale hidroelectrice, ţinând seama de necesarul de putere de echilibrare în sistem,
• clarificarea şi proiectarea strategică a viitoarei contribuţii a sectorului nuclear în mix-ul energetic, inclusiv sub aspectul aprovizionării cu combustibil din surse indigene, şi trebuie să atrag atenţia că suntem în prima linie a frontului de susţinere a sectorului nuclear la nivel european,
• dezvoltarea unor politici mai clare în domeniul eficienţei energetice unde potenţialul este insuficient pus în valoare,
• stimularea consumului de energie electrică, definirea viitorului sectorului naţional al energiei obţinute din surse regenerabile şi
• nu în ultimul rând profilarea tehnologică a României în sectorul energetic bazată pe reţele inteligente, infuzie de tehnologie informatică.

Eu cred că rolul regional pe care România şi l-a asumat în securitatea cibernetică de exemplu, trebuie să se reflecte şi în capacitatea de a propune şi de a dezvoltă soluţii IT, de management şi de securitate a infrastructurilor critice din energie produse în România.

Închei prin a spune că în susţinerea unei gestionări adecvate şi eficiente a domeniului energetic, avem nevoie în această etapă de o metodă de lucru înnoită, bazată pe viziune strategică şi care presupune o radiografie realistă a domeniului şi a obiectivelor, responsabilizarea entităţilor implicate în elaborarea legislaţiei şi a strategiilor sectoriale şi o intensificare a dialogului faţă de mediile de afaceri pentru a fi dezvoltate strategii funcţionale.

Cred că nu mai avem timp de pierdut cu rezolvarea dilemei dacă în acest moment România are sau nu are o strategie energetică, iar invitaţia pe care o adresez cu această ocazie este de a încerca să ieşim din logică contemplaţiei, a anecdoticii drobului de sare sau a presupunerilor inspirate de filmul „A fost sau n-a fost” sau a trimiterilor la poezia Steaua – “Era pe când nu s-a zărit, azi o vedem şi nu e”. Strategia energetică trebuie să fie o realitate până la sfârşitul acestui an.

Ca urmare, să profităm de această ocazie pe care organizatorii ne-au oferit-o, de a discuta onest şi deschis ce este de făcut şi să gândim dacă e nevoie de o schimbare a metodei de lucru.

Mulţumesc.