Acesta este transcriptul mesajului transmis de Mihnea Constantinescu, ambasador pentru securitate energetică, în cadrul ministerului Afacerilor Externe, cu prilejul Energy Strategy Summit 2016, desfăşurat pe 31 mai la Palatul Snagov. Pentru a vedea un sumar al celor mai importante mesaje transmise, mergeţi la articolul 27 de idei esenţiale după Energy Strategy Summit 2016.

Este o mare plăcere să îl acompaniez pe ministrul Energiei la dezbaterile despre strategia energetică! Cred că sunteți la al patrulea ministru pe care îl acompaniez. Am un sentiment de… chitară bas în acest acompaniament – câteodată trebuie să încerc să traduc limbajul diplomatic al miniștrilor Energiei în limbajul companiilor, pentru a transmite mesaje pe care ministrul Energiei intenționează să le transmită.

Sunt impresionat, de această dată, domnule ministru, pentru faptul că aduceți în atenţie o temă pe care din păcate nu am mai auzit-o de mult, într-un astfel de context. Din păcate, nu am auzit-o nu doar la nivel guvernamental intern, dar nici în relația dintre România și partenerii externi, anume, participarea noastră la avansul tehnologic, nu numai pe plan intern, dar și european. Cred că este un capitol căruia trebuie să îi acordăm mult mai multă atenție, pornind de la această ocazie pe care ne-o oferă strategia energetică națională, un document care ar trebuit să deschidă o lungă cale a interesului pe care guvernul ar trebui să îl acorde noilor tehnologii și participării României la eforturile naționale de atragere de noi tehnologii în sectorul energetic.

Este totodată o mare plăcere să fiu astăzi alături de domnul ambasador Richard Morningstar, care pentru noi, nu numai pentru România, dar și pentru celelalte țări din Europa Centrală și de Est, a reprezentat în ultimul deceniu un mentor și un vizionar, omul care ne-a ajutat să trecem puntea, să spunem așa, să depăşim diversele provocări pe care le-am avut de depăşit în ultimii ani în ceea ce privește situația infrastructurii energetice din această parte a Europei, situația restructurării și reordonării pieței de gaze. Nu în cele din urmă, [Richard Morningstar] este, după părerea mea, cel care a deținut și poate că mai deține încă acele chei ale coridorului sudic care au făcut posibilă cu adevărat diversificarea aprovizionării cu gaze a Europei. Îi mulțumesc, și cu această ocazie, ambasadorului [Richard] Morningstar pentru tot sprijinul pe care ni l-a acordat! Într-un fel sau altul, domnule ambasador, aș vrea să profit de ocazia pe care ni le oferă aceste 5-6 minute de prezenţă în aceeaşi cameră cu un american și să încercăm să fim curajoşi. Că invit pe toți să profitați de prezența domnului ambasador și să fiți curajoşi în intervențiile domniilor voastre, să criticaţi guvernul şi pe ministrul Energiei şi în special proiectul North Stream 2.

Acum, aș vrea să mă întorc la obiectivele discuției noastre de astăzi şi îmi amintesc de discuția precedentă în același cadru despre strategia energetică. Fără îndoială, în decurs de un an, grație unei stăruințe pe care chiar merită să o apreciem, o stăruință a ministerului Energiei, s-au făcut progrese remarcabile în reașezarea acestei strategii energetice. Din punctul de vedere al unuia care ar trebui să se preocupe mai adânc de ceea ce ar trebui să însemne securitate energetică în raport cu securitatea națională, dați-mi voie să spun că demersul de a avea o strategie energetică ancorată în conceptul de securitate este la obiect, vine exact la momentul la care trebuie și reprezintă totodată o invitație mult mai profundă la a medita asupra a ceea ce înseamnă costurile securității naționale – costurile cu investiția în securitatea națională. Iată că sunt necesare nu doar costuri cu mijloace defensive pentru a crește nivelul de securitate națională, ci prin investiția în securitatea energetică, de fapt, trebuie să înțelegem că avem o datorie de a contribui într-un fel sau altul la întărirea securității naționale. De aceea, cred că atunci când ne gândim la costurile pentru investiții în sectorul energetic, ar trebui să ne gândim și la costurile de dincolo de asset-urile tangibile şi anume la costurile pe care le presupun asset-urile care dau competitivitate sectorului energetic național. Iar acestea înseamnă costuri în stabilirea unui cadru legislativ previzibil şi stabil. (Sunt bucuros că îl avem aici alături de noi pe președintele comisiei pentru Comerț și Industrie din Camera Deputaţilor, care în toată această perioadă a vegheat ca un astfel de cadru legislativ să poată avansa într-un mod coerent!) Înseamnă, în acelaşi timp, și costurile pe care le presupun ceea ce câteodată ne este greu să acceptăm: costurile pentru a încuraja companiile să vină cu investiții în sectorul energetic național şi să-și păstreze investițiile în sectorul energetic național, fie că vorbim despre sistemul de taxare sau de incentivarea în raport cu investițiile efectuate.

Al treilea lucru pe care mi-aș dori foarte mult ca această nouă strategie energetică națională să îl abordeze este problema finanțării. Am mai spus lucrul ăsta și, din păcate, nu cred că am avut cu adevărat o dezbatere consistentă la nivel național cu privire la tipurile de finanțări necesare în această etapă pentru sustenabilitatea sectorului energetic național. Mă refer la modul în care companiile de stat își îndeplinesc planurile de investiții și în ce măsură sunt capabile să își îndeplinească planurile de investiții pe baza unor formule creative, și nu pe baza și nu neapărat prin adăugarea de noi poveri pe seama consumatorilor finali. Pe de altă parte, mă refer la modul în care suntem capabili să creăm parteneriate public-private pentru sectorul energetic. În lipsa acestora, tot ceea ce spunea domnul ministru aici legat de atragerea noilor tehnologii în sectorul energetic nu ar fi posibil. De ce să nu stimulăm instituțiile financiare internaționale pentru a-și asuma cu mai multă responsabilitate și cu mai multă deschidere misiunea pe care o au – în special băncile de investiții europene – atunci când au de judecat proiecte cu impact strategic. Pentru că una este să faci finanțări comerciale pentru proiecte comerciale energetice și alta este să îți asumi responsabilitatea finanțărilor strategice. Simpla justificare cum că un proiect este sau nu bancabil nu mai funcționează într-o Europă în care avem nevoie de investiții strategice a căror relevanță depășește granițele unei țări. Și se referă poate la partenerii din Est sau la partenerii regionali pentru care aceste investiții sunt critice. Mă refer fără îndoială la investițiile necesare pentru interconectarea Republicii Moldova sau a Ucrainei la Uniunea Europeană.

Nu în ultimul rând, cred că strategia energetică națională ar trebui să aibă mai multă rigoare în ceea ce privește modalitățile pe care statul român poate să le propună pentru investițiile în energetica socială, în metode prin care eficiența energetică, accesul consumatorilor vulnerabili la surse de energie poate fi susţinute.

Îmi amintesc că anul trecut, în acest context al dezbaterii, ne-am referit la sectorul surselor regenerabile de energie. De-a lungul timpului, cred că am acumulat o încărcătură la nivel național în raport cu resursele noi și regenerabile de energie. Cred că a venit momentul să ne uităm cu mai multă atenție și mai multă înțelepciune la ceea ce înseamnă surse noi pentru viitorul energeticii românești. Nu doar pentru că avem o datorie să contrapunem dezvoltarea acestui sector altor sectoare, sectorul cărbunelui sau, știu eu, sectorul gazelor, dar pentru că realitatea energeticii europene ne-o ia înainte. După COP21, de la Paris, nu cred că ne mai permitem luxul de a ostraciza un sector întreg pentru simplul motiv că nu suntem capabili să găsim metodele creative şi inteligente pentru a atrage investiții în acest sector. Iar asta fără îndoială nu este numai o problemă care ţine de modul în care se dezvoltă acest sector, ci ţine de modul în care suntem capabili să facem astfel încât sistemul energetic național să atragă investiții, să devină mai puternic, mai rezilient pentru a face față presiunii sectorului regenerabilelor.

Legat despre urgența de a atrage noi tehnologii în sectorul energetic național, la care se referea domnul ministru, cred că avem capacitatea să facem acest salt tehnologic în România, în măsura în care vom fi capabili cu adevărat, domnule ministru, să avem o discuție serioasă despre ce resurse avem pentru ca România să fie parte a acestor noi dezvoltări, a acestor noi trenduri tehnologice la nivel european și la nivel euroatlantic. Simplul import de tehnologie în România în sectorul energetic național nu este suficient sau, până la urmă, nu este o măsură a demnității profesionale a României. Cred că suntem capabili și, din păcate, trebuie să ne punem mai mult capul la contribuție pentru a ne conecta la acele proiecte pe care UE le oferă sectorului energetic, prin SetPlan sau prin proiectele transatlantice care pot fi atrase. Mă bucur că Departamentul de Energie din SUA are disponibilitatea să intervină pentru a sprijini completarea golurilor tehnologice, nu numai alături de România, dar cu întreaga regiune din care facem parte.

Aceasta mă aduce la ultima idee pe care aș vrea să o exprim cu această ocazie. Sigur, nu sunt cel mai potrivit să spun aceste lucruri, fiindcă se presupune că ar trebui să mă ocup mai degrabă de partea externă, nu de partea internă, dar nu poți să ai credibilitate externă atunci când începi să pui pe hartă un proiect românesc – fie că e vorba de un proiect din sectorul gazelor, sau un proiect de interconectare electrică, sau un proiect care ține de o nouă filieră nucleară, sau altceva – dacă nu ai o măsură a demnității și a proprietății profesionale în sectorul energetic național. Din cauza asta fac un apel, poate ultimul apel înainte de finalizarea şi publicarea strategiei energetice, de a da mai multă atenție filonului național în sectorul energetic, fie că este vorba de păstrarea integrală a filierei nucleare, care este o măsură de demnitate națională, fie că este vorba de crearea unei rețele de înalte tensiuni electrice capabile să absoarbă noi surse de energie, capabile să se interconecteze la nivel regional, fie că este vorba de reconsiderarea profilului și a sustenabilității companiilor naționale critice pentru sectorul energetic național, fie că e vorba de producția de gaze, fie că este producția de petrol, fie că este vorba de transportul energiei electrice…

Și îmi permit, aici, să fac o mică observație apropo de modul în care se manifestă pasiunea națională, în general, pentru sectorul energetic și pentru resursele energetice naționale. Sigur, este impresionant și sunt complet dedicat acestui proiect al salvării sau păstrării ca tezaur cultural național a unei sculpturi a lui Brâncuși. Este foarte important acest efort național. Dar vă amintesc tuturor de aici din sală: și-a pus cineva întrebarea, în ultimii ani, ce s-a intâmplat cu litoteca națională, cu moștenirea de decenii a celor mai importante carote geologice din țară? Ce s-a întâmplat cu ea? Unde este și ce se va întâmpla cu ea dacă nu vom interveni într-un mod rapid și eficient? Este, cred, și acesta un exemplu de responsabilitate națională, în general, un mic exemplu despre faptul că și sectorul energetic merită ceva mai multă pasiune și mai mult patos. Îmi cer scuze că am vorbit cu atât de mult patos!