Complexul Energetic Oltenia (CE Oltenia) spune că mina de cărbune Berbești va fi transferată din patrimoniul societății în cel al centralei CET Govora în următoarele două luni, informează Agerpres. CE Oltenia spune că va prezenta un raport de evaluare al acestei cariere după apariția proiectului de Ordonanță de Urgență care să ghideze acest transfer de active.
„Am prezentat situaţia Carierei Berbeşti, sperăm ca săptămâna aceasta să apară pe site-ul Ministerului Economiei proiectului de OUG privind transferul către CET Govora. (…) În momentul în care avem acel proiect, noi suntem pregătiţi cu raport de evaluare astfel încât la momentul publicării în Monitorul Oficial să fie realizat efectiv transferul activelor de la Berbeşti către CET Govora. Undeva după luna mai putem discuta despre trecerea efectivă. Procedura nu este blocată neapărat, sunt multe discuţii la nivel de minister. Cu siguranţă este finalizat proiectul şi se va publica”, a punctat reprezentantul CE Oltenia.
Bazinul carbonifer Berbeşti-Alunu, minerii care lucrează acolo și calea ferată Govora-Berbeşti-Alunu vor trece în subordinea CET Govora, care vor constitui împreună Complexul Energetic Vâlcea. Societatea va fi în subordinea Consiliului Judeţean Vâlcea. CET Govora este unicul furnizor de abur tehnologic pentru platforma industrială a municipiului Râmnicu Vâlcea.
Autoritățile cred că unirea materiei prime cu transportul și producția va conduce la o scădere a costurilor de generare a energiilor electrică și termică. Transferul de active este contestat de minerii din Berbești-Alunu și de acționarii privați ai CE Oltenia.