Atât țările OPEC, cât și cele non-OPEC au pornit puternic cursa reducerii producției lor de petrol, în urma primului pact de acest gen semnat în mai mult de un deceniu, au declarat miniștrii energiei, pe măsură ce producătorii caută să reducă prețurile de sprijin și oferta excedentară.
„Această convenție este un succes… Pentru toate țările afiliate acestei înțelegeri… rezultatele sunt peste așteptări,” spune ministrul rus al Energiei, Alexander Novak, potrivit Reuters.
Miniștrii au declarat că au fost scoase deja din piață circa 1,5 milioane de barili pe zi (BPD), din cele aproape 1,8 milioane de barili produse.
Țările implicate și-ar putea reduce producția cu 1,7 milioane de barili pe zi, până la sfârșitul lunii, a spus Novak, citat de agenția de știri Interfax.
Unsprezece țări din cele 13 membre OPEC și 11 țări din afara OPEC au convenit să reducă producția în prima jumătate a anului curent
Doar Nigeria și Libia, care au suferit deja căderi ale producției, au fost scutite, din cadrul membrelor OPEC.
„Regatul Arabiei Saudite a luat inițiativa și alte țări au luat parte la acțiuni foarte importante”, ministrul saudit al Energiei, Khalid al-Falih, a declarat reporterilor, după o întâlnire.
„În pofida unei cereri reduse la început de an, pe perioada iernii, acțiunile întreprinse de Regat și multe alte țări au afectat piața într-un mod concret și am văzut impactul asupra prețurilor spot”, a declarat al-Falih.
Prețul Brent LCOc1, care scăzuse la 27,10 dolari pe baril în urmă cu un an, și-a păstrat poziția de peste 50 de dolari pe baril, în urma deciziei OPEC din 10 decembrie de a reduce producția în prima jumătate a anului 2017.
Într-un comentariu realizat pentru Admiral Markets, Liviu Moldovan observă pe graficul săptămanal al țițeiului WTI „o tendință de oboseală a cotației în perioada recentă, în zona a 53-54 de dolari pe baril”. Analistul consideră că „pusee de creștere pe termen scurt ar mai putea avea loc, însă o continuare în aceeași măsură a trendului de creștere începută acum un an este improbabilă, cel puțin cu datele de pînă acum”.