Inelul de linii electrice de înaltă tensiune al României este realizat în proporţie de circa 64%, restul de aproximativ 36% reprezentând segmente care se află în lucru, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Economiei, Alexandru Macoveiciuc.
Inelul de 400 kV are o lungime totală de aproximativ 1.796 de kilometri.
„Până la sfârşitul anului, Transelectrica va finaliza prima porţiune din Axul 2 Banat (Linia Electrică Aeriană de 400 kV Porţile de Fier – Reşiţa – Timişoara – Săcălaz – Arad), respectiv reabilitarea segmentului de linie electrică aeriană 400 kV Anina-Reşiţa. Axul Porţile de Fier – Reşiţa – Timişoara – Săcălaz – Arad închide inelul de 400 kV al României în zona de vest a ţării. Astfel, trecerea la nivelul de 400 kV a Axului Porţile de Fier – Reşiţa – Timişoara – Săcălaz – Arad securizează alimentarea cu energie electrică a unei zone mari de consum, întăreşte reţeaua de transport în zona de sud-vest a ţării şi contribuie la creşterea gradului de interconectare al României cu Serbia. Totodată, finalizarea Axului îmbunătăţeşte siguranţa în funcţionare şi calitatea serviciului de transport”, a declarat Alexandru Macoveiciuc.
Potrivit acestuia, tot în zona de Vest a ţării, a fost deblocat, în luna mai a acestui an, proiectul Liniei Electrice Aeriene 400 kV Oradea-Bekescsaba, prin adoptarea unei Hotărâri de Guvern care permite finalizarea procedurilor de expropriere aflate în curs de desfăşurare pentru imobilele proprietate privată aflate în coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional, conform Agerpres.
Astfel, segmentul Oradea – Nădab, pentru care se află în curs de achiziţie lucrările de execuţie, va închide Inelul de 400 de kV complet pe zona de Vest.
Construirea Liniei Electrice Aeriene 400 kV Gădălin – Suceava, investiţie aflată în etapa de avizare şi proiectare, va întări sistemul electroenergetic naţional în zona de Nord, prin completarea inelului de 400 kV.
„Un alt segment important al inelului de 400 kV este Linia Electrică Aeriană 400 kV Smârdan – Gutinaş. Pentru acest proiect s-au demarat exproprierile, fiind finalizat studiul de fezabilitate. De asemenea, se află în curs de întocmire aplicaţia pentru obţinerea unei finanţări europene prin POIM. Închiderea inelului de 400 kV reprezintă un obiectiv prioritar de investiţii al Transelectrica, iar realizarea acestuia va spori siguranţa în funcţionare a SEN, pe lângă îndeplinirea obligaţiilor asumate la nivelul UE”, a afirmat Alexandru Macoveiciuc.
Un alt proiect investiţional prioritar al Transelectrica SA este Inelul de 400 kV al Municipiului Bucureşti. Alexandru Macoveiciuc a precizat că în această perioadă se realizează demersurile necesare pregătirii acestui proiect prevăzut şi în Strategia de Dezvoltare a Transelectrica, ce constau în realizarea unui studiu preinvestiţional care să ofere soluţiile tehnice necesare. Printre acestea, aproape cu siguranţă se va regăsi şi realizarea unei noi staţii electrice de transport care să deservească zona de consum Bucureşti.
Municipiul Bucureşti este, de departe, cea mai concentrată zonă de consum de energie electrică. Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov ating un consum de până la 15% din consumul de energie electrică de la nivel naţional.
De asemenea, acesta a declarat că pentru pregătirea instalaţiilor şi a reţelei electrice de transport pentru perioada de iarnă, Transelectrica a intensificat programul de mentenanţă, demarând deja verificări şi controale pentru depistarea şi eliminare unor eventuale puncte slabe pe linii şi în staţii.
Transelectrica are în aplicare un program etapizat de măsuri pentru asigurarea funcţionării în condiţii de siguranţă a instalaţiilor şi reţelei de transport.
Totodată, pe Linia Electrică Aeriană Tulcea Vest – Isaccea, pe care s-au finalizat lucrări de mentenanţă, au fost instalate în premieră o serie de dispozitive pentru prevenirea fenomenului de galopaj – care este o oscilaţie a conductoarelor indusă de vânt – care se produce în condiţii de polei, chiciură moale sau zăpadă umedă sub impactul vântului.