Companiile interesate de obținerea de fonduri pentru finanțarea investițiilor noi în sectorul energetic pot trimite până la data de 16 octombrie proiectele care pot primi bani europeni din Fondul de Modernizare la ministerul Economiei și Energiei, potrivit unui comunicat al instituției citat de e-nergia.ro.
“Potrivit art.3 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1001, până la data de 30 noiembrie a fiecărui an, fiecare Stat Membru beneficiar trebuie să pună la dispoziția BEI și a Comitetului pentru investiții o prezentare generală a investițiilor pentru care intenționează să prezinte propuneri de investiții în următorii 2 ani calendaristici… Selecția proiectelor pentru finanțare din Fondul pentru modernizare se va realiza în urma unor procese de selecție care se vor derula după aprobarea cadrului legislativ de implementare a Fondului pentru modernizare (perioada 2021-2030)”, arată Ministerul.
“Investițiile propuse de Statele Membre sunt considerate ca fiind eligibile pentru finanțare din Fondul pentru modernizare cu până la 100% din cheltuielile eligibile, dacă Banca Europeană pentru Investiții (BEI) decide că acestea sunt proiecte prioritare, conform art.10d alin. (2) din Directiva (UE)2018/410, respectiv investiții în producția și utilizarea energiei electrice din surse regenerabile, îmbunătățirea eficienței energetice (cu excepția eficienței energetice legate de producerea de energie cu utilizarea de combustibili fosili solizi), stocarea energiei și modernizarea rețelelor energetice, inclusiv a conductelor centralelor de termoficare, rețelele pentru transportul de electricitate și creșterea interconectărilor dintre statele membre.
În cazul în care o investiție în modernizarea sistemelor energetice, care este propusă să fie finanțată din Fondul pentru modernizare, nu se încadrează în domeniile prevăzute la art. 10d alin. (2), dar investiția respectivă respectă cerințele prevăzute la art. 10d alin.(1), și este conformă cu obiectivele Directivei (UE) 2018/410 precum și cu obiectivele cadrului de politici ale Uniunii privind clima și energia pentru 2030 și cu obiectivele pe termen lung exprimate în Acordul de la Paris, Comitetul pentru investiții emite o recomandare privind finanțarea propunerii de investiții cu până la 70% din cheltuielile eligibile”, se mai arată în comunicat.