Ministerul Energiei are în analiză proiecte în valoare totală de un miliard de euro, care ar urma să fie finanțate prin PNRR, pentru realizarea de capacități de producere a electricității din surse regenerabile, a hidrogenului şi a energiei în cogenerare de înaltă eficiență, a spus, luni, Dan Drăgan, secretar de stat în cadrul instituției.
„Prin Planul Național de Redresare şi Reziliență avem aproximativ 1,6 miliarde de euro, iar prin Fondul pentru Modernizare, care se întinde până în 2030, alocările sunt la acest moment, la valoarea certificatului de dioxid de carbon, de circa 16 miliarde de euro. Din aceste alocări, deja sunt în analiză proiecte de aproximativ un miliard de euro pe PNRR, pentru producția de energie din surse regenerabile şi producția de hidrogen şi cogenerare de înaltă eficiență”, a afirmat Drăgan, conform Agerpres.
Pe Fondul de Modernizare au fost deja alocate sume în valoare de 2,5 miliarde de euro şi urmează ca, în primul trimestru al anului viitor, Ministerul Energiei să vină cu noi apeluri de proiecte în valoare de de 2 – 2,3 miliarde de euro.
„Capacitățile care pot fi repede puse în funcțiune sunt cele regenerabile. Sperăm ca prin aceste capacități pe care România le va pune în funcțiune în următorii 2-3 ani să avem cantități noi de electricitate generate de capacitățile noi de producție care să asigure un preț echitabil şi să putem exporta nu doar electricitate, ci şi securitate în plan regional”, a completat Drăgan.
El a subliniat că, în acest moment România ajută Republica Moldova cu furnizarea de electricitate pentru ca vecinii noştri să treacă peste perioada grea pe care o traversează.