Acasă » Electricitate » Distribuţie » Ministerul Energiei cere alegerea unor noi administratori la Electrica

Ministerul Energiei cere alegerea unor noi administratori la Electrica

16 octombrie 2015
Distribuţie
energynomics

Ministerul Energiei, actionar al Electrica, a solicitat convocarea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor furnizorului şi distribuitorului de energie, propunând pe ordinea de zi alegerea de noi membri ai Consiliului de Administraţie (CA) prin aplicarea metodei votului cumulativ, scrie Mediafax.

Cu alte cuvinte, ministerul țintește schimbarea actualului CA până în decembrie, deși inițial o astfel de schimbare era posibilă, conform procedurilor, pentru martie 2016.

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), cel mai mare acționar privat de la Electrica SA, a atenționat deja că modificările propuse de Ministerul Energiei atentează la Planul de acțiune de Guvernanță Corporativă asumat prin Prospectul de Ofertă Publică Inițială. BERD atrage atenția că nu există aprobate minime criterii de eligibilitate pentru noi membri în CA.

Recent, ministerul a propus și suplimentarea numărului membrilor CA, de la 5 la 7, urmând ca statul să aibă dreptul de a avea până la trei reprezentanți, față de doi în prezent. Ministerul Energiei deține 48,78% din Electrica.

Ministrul de resort, Andrei Gerea, a criticat recent conducerea Electrica SA, afirmând că societatea, listată anul trecut pe bursele din București și Londra, nu a utilizat banii obținuți din listare. În opinia lui Gerea, scopul unor astfel de tranzații este de a asigura investiții strategice și statul să aibă ceva de câștigat, și nu de a face listări ”de dragul de a le face”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *