O comisie formată din reprezentanți ai Ministerului Energiei și ai Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) va analiza starea rețelelor electrice și a investițiilor asumate de operatorii de distribuție, potrivit unui comunicat al ministerului de resort.
Comisia, înființată prin Memorandum aprobat în ședința de Guvern, va fi operațională timp de un an, cu posibilitatea extinderii acestei perioade, dacă se va considera necesar.
„Anul 2017 ne-a pus față în față cu mai multe episoade de vreme extremă. De fiecare dată am avut de-a face cu sute de stâlpi rupți, linii distruse și sute de mii de români fără curent electric. Este foarte adevărat că schimbările climatice își spun cuvântul, iar evenimentele meteo sunt poate mult mai violente decât în anii precedenți. Dar chiar și așa, amploarea avariilor indică o stare precară a rețelelor de distribuție. Vrem ca prin această comisie să vedem dacă investițiile planificate de operatorii de distribuție au fost făcute și dacă acestea au fost efectuate corespunzător și la standarde de calitate, la fel ca în țările de origine ale unora dintre aceste companii”, a declarat Toma Petcu, ministrul Energiei, citat în comunicatul postat în pagina de Facebook a instituţiei.
Proiectul de strategie energetică a României estimează că, în perioada 2017 — 2030, cu orizont 2050, necesarul investițional în rețelele electrice trebuie să ajungă la circa 500 de milioane de euro anual. Investițiile includ echipamente și tehnologii care fac tranziția către ‘rețele inteligente’ cu comunicare bidirecțională, cu gestiune eficace și cu flexibilitate mai mare în operare.
‘Este clar că este nevoie de investiții în rețelele electrice, iar cei în măsură să le facă sunt operatorii de distribuție, titulari de licență cu contract de concesiune, care activează pe teritoriul României. Au trecut peste 10 ani de la marile privatizări ale rețelelor de distribuție și ne-am fi așteptat la o mai mare siguranță și continuitate în alimentarea populației. În acest interval de timp valoarea facturilor a crescut semnificativ. Totuși, în România mai există, din păcate, rețele electrice mai vechi de 35 de ani. Ne-am fi dorit ca aceste creșteri să fie dublate de o calitate mai bună a serviciului livrat populației’, a mai spus Toma Petcu.
Conform memorandumului, Comisia urmează să efectueze o analiză a modului de organizare la nivelul ODC a activității de mentenanță: modalitatea de elaborare a programelor de mentenanță și procedurile de urmărire a realizării programelor propuse.
Comisia va analiză şi modul de organizare a activității de investiții: procedurile de elaborare a programelor de investiții, inclusiv modalitatea de stabilire a investițiilor prudente și prioritizarea acestora; urmărirea realizării investițiilor propuse.
Analiza va include și studii de caz privind incidentele deosebite din rețelele de distribuție apărute în anul 2017.
„Activitatea Comisiei se va desfășura în București și la sediile ODC unde se vor efectua vizite de lucru. Comisia se va întruni cel puțin o dată pe lună. Activitatea Comisiei se va finaliza cu un raport care va fi prezentat Guvernului, ce va conține probleme identificate și recomandări care ar putea conduce la remedierea neconformităților precum și, după caz, propuneri de modificare/completare a cadrului legal aplicabil”, se mai arată în comunicat.